Incotro

Iata aproape 4 luni de cand nu am scris un cuvant aici, spatiul unde weekend-urile imi mai gaseam un pic de timp si-mi aliniam nevoia de a impartasi o parte din experientele familiei noastre. O perioada incarcata la serviciu care ne-a luat aproape toate resursele, iar timpul pretios ce l-am mai avut l-am pastrat pentru copii. Acum ca scriu totusi imi vine in minte ca am avut parte de un weekend romantic in doi (bona sa ne traiasca). Pentru prima data am ajuns la un spa, am cinat la un restaurat si am mers si la cinema. Momentele astea sunt rare insa avem atat de mult nevoie de ele pentru a ne resuda cuplul, a petrece timp doar noi doi, pentru a putea fi mai receptivi la nevoile copiilor. Ni s-a ivit si un proiect pe care il urmaream de mult si care abia asteptam sa se concretizeze in vara. Speram sa gasim echilibrul la balanta, sa avem timp sa ne mai ocupam de pasiuni, pentru a ne hrani sufletul. Si apropo de pasiuni, tocmai am incheiat inca o saptamana de vacanta in familie, un road-trip un jurul lacurilor din nordul Italiei la bordul unui van. Era pe lista noastra de experiente si pot sa spun ca a fost mai sus decat asteptarile noastre cu toate ca vremea nu a tinut cu noi. Cele cateva fotografii pe care le-am facut in acest ultim periplu vorbesc de la sine.

Iata cateva de vorbe in vrac, nu stiu daca voi mai putea continua sa scriu aici, ramane de vazut.

Va dorim sarbatorile pascale cu bine in familie!


Aranjament simplu pentru o masa festiva (de Craciun)

Inca o saptamana pana la Craciun deja! Pfff, ce mai trece timpul asta, pe care tot incercam sa-l lungim cat mai mult posibil insa parca tot el are o lungime in avans orice am face! Mereu spunem ca nu avem timp de una sau de alta, le lasam pe altadata, care cateodata devine niciodata. Am incercat anul asta sa lasam pe cat posibil lucrurile sa curga de la sine si inafara de programarea vacantelor nu am planuit nimic altceva. A fost ceva mai bine fata de anii anteriori, ritmul s-a mai incetinit un pic, si speram sa continue sa incetineasca si anul ce vine. 

Iar acum, in preajma sarbatorilor ce stau sa bata la usa este si mai greu sa tinem pasul cu toate. Nu am prevazut nimic, inafara unei saptamani petrecute in sanul familiei. Insa asa din senin, joia trecuta imi vine ideea sa facem o masa festiva pentru weekend. Asa, dintr-o data, doar noi 4, fara invitati, fara o ocazie anume. Acum nu stiu daca ideea mi-a venit pentru ca eram in plina organizare cu masa festiva de Craciun de la serviciu, insa nu am stat pe ganduri si am pus-o in aplicare. Cristi a fost si el de acord, asa ca sambata am cumparat de-ale gurii iar ieri am improvizat o masa festiva. Pentru ca suntem in perioada Craciunului ar fi probabil cel mai indicat sa fie o masa amenajata in stilul Craciunului, insa ar putea foarte bine sa fie aplicata si pentru masa de Anul Nou sau pentru orice alta masa din sezonul de iarna. 

Am mai facut lucrul asta de cateva ori anul acesta, genul acesta de mese in familie, fara nici o ocazie speciala. As vrea sa putem sa le facem din ce in ce mai des, sa devina o rutina, pentru noi cat si pentru copii, sa profitam de momente in familie care sa ne hraneasca sufletul si mintea pentru multa vreme. Data aceasta am mutat masa din sufragerie in salon pentru a putea profita de bradul ce tocmai il impodobisem cu o seara inainte si de pick-ul din care rasuna melodios vocea, cui altcineva, daca nu a lui Hrusca!

Pe masa am asternut o fata de masa din in, acompaniata de servetele din in, ambele provenind din Lituania, achizitionate anul acesta de pe un site ce se aliniaza convingerilor noastre legate de consum. De altfel, m-am indragostit iremediabil de in, garderoba noastra si casa a inceput sa contina din ce in ce mai mult in. Pe farfurii am asezat servetelele cu cate o felie de portocala deshidrata (o traditie ce o avem in aceasta perioada de cand  avem copii). In centrul mesei, cateva crengute de brad, niste crengi de ilice pentru culorile sale verde inschis si rosu aprins, detaliu ce aduce cu culorile Craciunului. Printre ele am asezat 3 portocale pe care le-am decorat cu cateva cuisoare si 3 lumanari din ceara de albine aduse de la targul de Craciun de la Colmar la care am fost weekend-ul trecut. Vai ce miros au imprastiat toate in jurul mesei! Si ce miros vom avea pe toata perioada aceasta, caci dupa masa le-am mutat pe un platou pe masa din bucatarie. 

In aceasta ambianta am degustat si profitat alaturi de copii de cateva bucate de care ma apucasem din de zori de ziua. Apoi am pornit-o pana in centrul orasului sa digeram mancarea si mai ales sa admiram luminile si sa ascultam colinde suierate pe la colturi de strada. O baie calda odata intorsi in casa, un ceai cald alaturi de copii si de carti cu povesti despre Craciun si iata-ne pregatiti pentru inca o saptamana. Aceasta este cadoul nostru de Craciun, momentele petrecute in familie, fara limita, caci in acest caz excesul nu dauneaza grav sanatatii, ci dimpotriva!

Va dorim sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

Familia Sandulache


Islanda – amintirile unui senzational road-trip de vara

Despre vacanta de asta-vara din Islanda abia astazi reusesc sa astern cateva randuri despre ce am trait si simtit acolo timp de 2 saptamani. Cine ne-a pus sa alegem tocmai Islanda si mai ales cu doi copii mici? Ei bine, s-a dovedit a fi o destinatie care se preteaza pentru o astfel de vacanta, chiar daca ca adulti nu am putut face ceea ce ne-am fi dorit. Iar pentru copii, chiar daca am mers in plin sezon este preferabil, temperaturile medii vara fiind in jur de 15 grade. Partea cu aurorele boreale si un treking in inima Islandei am lasat-o pentru cand copiii vor fi mai mari. Caci cu siguranta vom reveni, ne-a ramas o parte din inima acolo! Asta-vara insa, in cele 12 zile pe pamant islandez am vazut, simtit si trait cat nu am facut-o in nici una din destinatiile pe care am avut ocazia sa le vizitam pana acum.

Islanda ne-a impresionat peste masura si cred ca greu vom gasi un alt loc care sa o detroneze! Este o tara de vis si pe buna dreptate! Este dificil sa gasesti o alta tara in lume cu o astfel de concentrare a peisajelor gradioase si spectaculare. Islanda este natura in starea ei bruta, un amestec de foc si gheata. 300 de vulcani sunt parmezati pe suprafata ei, iar ghetarii ii ocupa un pic mai mult de 10% din suprafata. Situata in oceanul Atlantic, la mijlocul drumului intre Europa si America, Islanda se afla la intalnirea a doua placi tectonice, cea americana la nord-vest si cea euroasiatica la sud-est. In ziua de astazi insula cunoaste o activitate vulcanica in crestere. Cine nu-si aduce aminte de eruptia vulcanuluiu Eyjafjöll din 2010 cand a paralizat intreg spatiul aerian? Geologic vorbind, sub Islanda s-ar afla un punct cald, ceea ce da nastere la multe fenomene vulcanice, gen surse termale, gheizere si degajari de fum cu cantitati importante de sulf. Toate acestea sunt usor de observat pe toata suprafata insulei, un fenomen ce impresioneaza pe oricine neobisnuit cu astfel de peisaje.

Cand ne-am decis sa petrecem vara asta 2 saptamani in Islanda, nu am stat mult si ne-am gandit si am ales sa facem un road-trip in jurul insulei. Ideea poate parea nebuna pentru o familie cu doi copii mici, insa suntem deja caliti din calatoriile anterioare si stim care ne este limita. Majoritatea drumurilor in Islanda nu sunt asfaltate. Daca vrei sa te simti safe poti ramane de ring road sau ruta n°1, soseaua ce face inconjorul insulei incepand de la Reikjavik si terminand tot cu…Reikjavik. Daca vrei mai multa aventura, nu ca nu ai avea parte si asa doar parcurgand ruta n°1, poti accesa drumurile off-road din interior, unde detinerea unui 4×4 este aproape obligatorie pentru majoritatea dintre ele. Un tur in jurul insulei iti da deja o buna idee despre cu cine ai de a face: vulcani, ghetari, gheizere, iceberguri chiar, cascade, plaje cu nisip negru, peisaje surprinzatoare la orice viraj de drum! Nu poti pleca din tara asta spunand ca nu ti-a placut. Este imposibil, ori atunci poate ca esti certat cu natura.

Ca simplu si umil calator esti expus la nenumarate peisaje ce-ti taie rasuflarea pur si simplu, ce te lasa cu gura cascata. De cate ori nu ne-am oprit, nu neaparat sa fotografiem, ci doar sa privim! Te intrebi cum a putut natura da nastere la asa ceva pe Pamant? Fara sa vrei, te pui la punct cu un pic de geografie, geologie, cu fauna si flora specifice zonei subartice. Am efectuat 3500 km pe insula (!), cei mai multi pe sosea, insa ne-am aventurat si pe drumuri desertice, cu peisaje lunare, in care ne minunam de ce ceea ce ne era dat sa vedem. Niciodata nu am mai stat cu aparatul si camera de filmat asa de mult in mana. La un moment dat chiar ne saturasem si le-am lasat pentru a ne impregna bine in memorie ceea ce ni se infatisa in fata ochilor. Multe lucruri ne-au marcat in acest road-trip insa cel mai mult ne-au impresionat alternanta naturii si a atmosferei. Sudul cu imensele plaje negre si muntii de pe care se scurg pana in ocean limbi imense de gheata, estul in care serpuiesti printre fiorduri nesfarsite, nordul cu activitatea geologica impresionanta si vestul, partea mai putin locuita, insa foarte frumoasa si salbatica. O succesiune de calatorii intr-una: magic!

Da, iti pui multe intrebari. Vin singure si iti framanta mintea si apoi iti dai inca odata seama de forta naturii, cat de mici suntem in fata ei! Atat timp cat te lasi purtat de magia acestei tari, te deconectezi de tot si de toate. Iar intoarcerea la realitatea cotidiana este dura. Suntem norocosi ca am putut efectua acest voiaj, ca am putut admira si atinge ghetari ce peste cativa ani probabil nu vor mai exista, ca le-am putut oferi copiilor aceasta calatorie acum. Impreuna cu Cristi, ne imaginam cum ar fi sa ne intoarcem peste cativa ani, cand copiii vor fi mari, ce am gasi diferit fata de astazi!?

Poate copiilor nu le va ramane mare lucru in memorie din acest voiaj insa absorb si inmagazineaza ei altele, utile pentru constructia viitoare. Atunci cand calatoresti cu copiii inevitabil ritmul ti se incetineste, vezi si alergi dupa mai putine lucruri, astfel ai timp sa profiti din plin chiar daca sunt mai putine locurile in care mergi. Islanda nu a facut exceptie, chiar daca tare ne-ar mai fi placut sa ne aventuram mai mult in inima ei! Insa nu am dus lipsa de aventura: am dormit in mijlocul campurilor de lava, am explorat cascade, am admirat crabii de pe plajele negre, am mangaiat caii islandezi si cate altele! Mi pare ca acum dupa ce s-au asezat gandurile ca parca s-a intamplat cu foarte mult timp in urma. Imi vine greu sa descriu in cuvinte despre Islanda, cert este ca trebuie ajuns acolo pentru pentru a vedea cu ochii proprii frumusetea nemarginita a acestei tari! Probabil ca defilarea fotografiilor de mai jos descrie mai bine decat cuvintele mele.

4 ani si prima experienta in camping

Vara aceasta ne-am apropiat mai mult de natura. Este unul dintre obiectivele care ni le-am propus pentru a ne sensibiliza si a face cunoscut copiilor micile detalii care nu le luam in seama de fiecare data cand iesim in natura, ori pentru ca nu le ignoram ori pentru ca nu am gasit abordarea care ne corespunde. Astfel, nici aniversarea fiului nostru de la sfarsitul lui august nu a facut exceptie de la „regula”. I-am pregatit mai multe surprize: o zi la teatrul de copii in aer liber ce se desfasoara in fiecare an in regiunea noastra in apropierea zilei sale de nastere, ziua sa de nastere am petrecut-o in familie, in parc, la o inghetata de zmeura (preferata lui), iar sarbatorirea propriu-zisa a avut loc weekend-ul trecut cand pentru 2 nopti am fost oaspeti intr-un camping situat la 2 ore de casa.

Vacantele la camping pentru francezi sunt in top 3, cred ca ocupa chiar locul 1, insa pe mine personal nu ma atrage ideea pentru ca : este galagie, unele dintre ele au animatii pana seara tarziu, apoi nu stii peste ce vecini dai, nu stii daca conditiile sanitare sunt corecte, iar majoritatea campingurilor se afla in apropierea locurilor turistice. Toti cei cu care am discutat mi-au spus insa este o buna ocazie pentru a te apropia de natura si mai ales copiilor le place la nebunie ideea de camping. Unul dintre colegii de la serviciu ne-a recomandat un camping in care putem inchiria cortul. Pentru o prima experienta in familie ne putem da seama daca este facut pentru noi, fara sa investim de la inceput in materialul necesar unei asemenea experiente. Ideea ni s-a parut interesanta si in iunie inchiriam un cort pentru un weekend cu pretextul de a sarbatori aniversarea fiului nostru in natura.

Campingul se afla in Cirque du Fer-à-Cheval, un sit clasat Grands Sites de France. Forma sa naturala de potcoava de cal ii deseneaza faleze de calcar inalte de 2000m din care, ii functie de sezon, tasnesc in jur de 30 de cascade. Zona este protejata, intrarea se plateste 5€ daca nu esti oaspete al campingului, insa ofera o multitudine de drumetii deosebit de frumoase pentru toate nivelurile. Campingul Le Pelly este singurul autorizat in zona si pentru a avea un loc asigurat ca o fi la cort sau in rulota personala, trebuie sa rezervi cu cateva luni inainte, minimul de 2 nopti la cort si de o saptamana pentru rulota. S-a nimerit ca weekend-ul trecut sa ploua si sa fie destul de frig. Doamna de la receptie ne-a propus sa ne surclaseze in unul din bungalow-urile care le propune la inchiriat. Umeazeala si frigul nu este o optiune pentru o prima experienta, ne-a spus ea. Pentru a nu ramane cu o impresie neplacuta pentru aceasta prima data, am acceptat, desi am fost un pic dezamagiti fiind destul de motivati sa dormim in cort. Insa dupa o prima noapte, ne-am dat seama ca a fost o decizie buna, la cort sigur zgribuleam de frig, oricate paturi am fi pus pe noi. Dimineata scoteam aburi din gura, temperatura afara arata in jur de 5°-7°. Brrr, mai ales pentru copii.

Bungalow-ul Kenya de inspiratie safari, ne-a fost casa pentru 2 zile. In 35m patrati din care 11 de terasa, am avut 2 dormitoare, o anti-camera cu o mica bucatarie cu mini-aragaz pe gaz, un cuptor cu microunde si vesela pentru 6 persoane. Toaletele si dusurile, o masina de spalat si un uscator sunt puse la dispozite pentru tot campingul. Un restaurant simplu propune o formula de mic dejun, pranz sau cina, nu foarte variata insa destul acceptabila din punct de vedere pret/calitate. Dimineata trezirea ne era data de o cireada de vaci, care aveau pasunea in fata noastra. Si tot aici am admirat un apus frumos de soare, oglindit pe stancile inalte ce inconjoara campingul.

In cele doua zile am vizitat un pic imprejurimile, satul Sixt-Fer-à-Cheval, clasat unul dintre cele mai frumoase sate din Franta, am facut un detur scurt pana la cascada Rouget si o drumetie foarte legera in inima sitului. Drumetia se numeste Au bout du monde – La capatul lumii, dat fiind peisajele extraordinare ce se gasesc de-a lungul ei. Nu am reusit bineinteles sa o ducem la capat, ci doar o mica parte la inceput. Si asta pentru ca pe drum copiii au intalnit numeroase lucruri care ne-au facut sa stationam spre a-i lasa sa-si hraneasca curiozitatea. Aruncatul pietrelor in lac, alergatul prin padure, cocotatul pe copaci, observatul ciupercilor, taratul crengilor de copaci si alergatul unul dupa altul au fost activitatile ce i-au absorbit total. Nu i-am ghidat, i-am lasat liber la explorat.

Cat despre sarbatorirea celor 4 ani, am facut-o simplu, in tema naturii, a padurii si  a animalelor ce o anima, cu ce aveam prin casa, comandand doar cateva lucruri pe internet pentru a intregi decorul. Prajitura a fost un cheseecake cu zmeura decorata cu lumanari si un foc de artificii in forma de 4. Nu trebuie sa mentinonez ca suflatul lumanarilor s-a efectuat de mai multe ori, pentru a le satisface bucuria imensa 🙂

Desi nu a fost ceea ce am vrut la inceput, aceasta prima experienta in bungalow a fost pozitiva pentru toti si ne-a dat gustul de camping. Ramane de vazut care va fi urmatoarea!

Escapada in lanul de lavanda

Nu am mai tras o fuga pe la lavanda de vreo 4 ani. Era timpul sa-i facem o vizita si venirea bunicii din Romania a fost o „scuza” buna sa coboram pana in Provence. S-a nimerit sa fie in plin sezon de inflorire a lavandei, atunci cand te plimbi printre lanuri mov cat vezi cu ochii si papilele olfactive iti raman multa vreme impregnate cu parfumul ei.

In perioada iunie-iulie, Provence este n°1 in topul destinatiilor turistice din Franta. Si desi pe an ce trece se preconizeaza ca productia scade datorita unei insecte ce devoreaza planta si remediile intarzie sa apara, lanurile continua sa atraga din ce in ce mai multi turisti. Desi am fi putut trage o fuga si o venita, am ales sa petrecem tot weekend-ul intr-un sat situat la portile lanurilor de lavanda.

Estoublon se afla la nord de Valensole, a doua zona ca productie de lavanda din Provence. Un sat simplu, tipic din sudul Frantei, linistit, chiar foarte linistit, in care auzi doar bazaitul albinelor si ciripitul pasarilor. Insa dimineata, cand in lanuri masinile incep sa taie lavanda aflata in punctul culminant al infloririi, un parfum intens pluteste in aer. Cu toate ca aici nu gasim decat lavandin, un hibrid generat din lavanda, in care productia este mult mai bogata decat cea a plantei originale, parfumul ce te invaluie este destul de puternic si imbietor.

Ne-am plimbat printre lanuri, le-am fotografiat si ne-am fotografiat printre ele. Clisee, insa movul ce te inconjoara de o parte si de alta a drumului nu te lasa indiferent! Copiii au preferat sa se joace cu pamantul argilos din jurul buchetelor de lavanda. Fiind raiul albinelor, zumzaitul lor e singurul lucru ce-l auzi cand te apropii de lavanda. Iar fiul nostru a avut nefericirea sa fie piscat de o albina 🙁 Aie, durerea a fost mare, insa cu o moneda de 5 centi s-a rezolvat totul repede si intr-o jumatate de ora totul a fost amintire. Un truc vechi invatat de la bona copiilor. Acum mi-a servit si am fost uimita de efect: dupa ce am frecat cu moneda locul unde a fost piscat, umflatura a disparut, roseata la fel, a ramas doar un punct unde fusese infipt acul albinei. Cuprul din care este fabricat moneda „anihileaza” veninul albinei.

In Valensole am facut plinul de sapunuri parfumate, buticurile se insiruie unul dupa altul si nu stii ce sa alegi, toate imbiindu-te cu parfumul star al lavandei. Am luat si doua legaturi de lavandin, le-am pus la uscat pe balcon, pentru ca mai apoi sa le punem in saculeti ca sa ne parfumeze dulapurile de haine, din piata ne-am luat plante aromatice, tipice din Provence, celebrele herbes de Provence si nu in ultimul rand niste miere 80% de lavanda, caci sa fim seriosi albinele nu culeg doar polenul lavandei si niste dulceata oferita de gazda copiilor.

Seara am fost invitati la bal, era sarbatoarea satului, unde media de varsta cred ca era in jur de 60  de ani, ne-am multumit insa sa trecem pe langa si sa ne jucam in parcul din sat amenajat simplu pentru copii si sa privim soarele disparand in lanurile de lavanda.

Un weekend la piscina

Sub un impuls instantaneu de a evada undeva in weekend, rezerv vineri in pauza de la serviciu o noapte intr-o pensiune situata in masivul Mont Blanc. Nu ea m-a atras, ci lacul din apropierea sa. L-am vazut pe un site la care sunt abonata si mi-a ramas gandul la el. Promitea o piscina naturala in aer liber fata in fata cu Mont Blanc! Lacul Biotope este unic in Franta, situat la 1000m altitudine ofera un scaldat 100% ecologic, fara clor si alte tratamente chimice ale apei. Totul este posibil datorita apei rezultate de la topirea ghetarilor si a celor 10000 de plante ce purifica si regenereaza constant apa incalzita de razele soarelui.

Stim ca zona asta a Alpilor in care avem norocul sa locuim este plina de lucruri frumoase si nu ne-ar ajunge o viata sa le vedem pe toate. De fiecare data cand le descoperim, ne dam seama de sansa pe care o avem sa locuim aici.

Din acest weekend am retinut apa cristalina si verzuie in care ne-am scaldat, soarele dogoritor care ne-a rumenit leger pielea si bucuria enorma a copiilor de a se balaci iar si iar in lac.

Au fost sandwich-urile si cartofii prajiti mancati pe patura, cateva inghetate si multa joaca. Cu ei, intre ei si cu alti copii. Au fost multi clabuci facuti cu picioarele in apa, unul chiar a avut curaj sa se aventureze cu colacul cativa metri mai incolo de margine, iar altul nu a incetat sa transvazeze apa dintr-o galeata in alta 🙂 Au mai fost si salturile pe burta tatalui lor, jocul cu mingea si paletele, chiar daca a fost mai mult pe langa decat pe paleta, nenumarate treceri sub apa calda de la dus si alergaturi du-te-vino pe pontonul fierbinte.

A fost un picnic la inaltime in Combloux, statiunea in care se afla aceasta piscina naturala, admirandu-i pe biciclistii de pe circuitul de senzatii tari. Si stiu cel putin unul dintre noi ar fi vrut sa-si incerce nitel aptitudinile!

Au fost si cateva tentative a copiilor de gustat zmeura din tufisurile din jurul pensiunii (insa ssst, gazda nu stie 🙂 ). A mai fost o cina in bucataria gazdei, preparata cu atentie pentru noi si pentru un cuplu de varstnici, o conversatie neasteptata si apoi o plimbare la apus.  Mont Blancul era acoperit insa am putut admira toata valea ce se deschidea in fata ochilor. Am ascultat linistea ”necajita” la ora tarzie doar de chicotelile copiilor nostri. A doua zi am facut bis, un mic dejun cu croissante si dulceturi din camara gazdei si inca o tura pana la panorama cu Mont Blanc. De aceasta data ni s-a infatisat in intregime, la fel de impunator si de surprinzator, impresie ce ne-o lasa de fiecare data cand il vedem.

Au fost 2 zille asa cum tintim sa le avem mereu, doar noi patru, cu copii bucurosi si parinti 100% doar pentru ei. A fost o pauza perfecta de la cotidian, intr-un cadru unic, in care am facut exceptie de la reguli si in care am avut senzatia ca am fost plecatii la mii de km de casa!

Daca planuiti o vacanta in jurul lui Mont Blanc, Lacul Biotope este perfect pentru o pauza.
Pensiunea Mont Blanc gazduieste si pe perioada iernii amatorii de schi si nu mai vorbesc de meniul tipic regional pregatit de gazda!

Gradinaritul impreuna cu copiii (pe balcon)

Visez la o casa cu o curte plina de flori, de pomi fructiferi si cu o gradina de zarvavaturi. Momentan insa ma multumesc cu mini gradina de pe balconul apartamentului in care locuim. O instalam de vreo trei ani de a acum, la fiecare inceput de primavara. Cand ne-am gandit sa amenajam o gradina pe balcon eram total nestiutori, nu ca acum am fi mai breji, iar cu fiecare an invatam lucruri noi si ne amelioram calitatile de gradinari. Invatam despre conditiile de insamantare specifice a fiecarei plante, despre transplantarea dintr-un ghiveci mai mic intr-un altul mai mare, despre expozitia la lumina si la soare, pentru ca la final sa judecam daca am facut bine sau nu, sa intelegem de ce unele nu au dat roadele scontate. Satisfactia este mare atunci cand servesti alaturi de meniu o salata proaspat culeasa si asezonezi cu plante aromatice pe care le ai imediat la indemana. Plus ca mancam mai sanatos, fara tratamente si pesticide si avem incredere sa-i lasam pe copii sa guste direct din ghiveci. Pe parcursul acestor ani am mentinut unele legume sau plante, altele le-am abandonat pentru ca ni se pareau prea complicat de intretinut pe balcon, iar in fiecare an o noua leguma se invita in gradina noastra. Avem doua balcoane, unul la bucatarie si unul la camera copiilor. Pana acum, jumatate din balconul de la bucatarie l-am amenajat cu 3 bacuri de lemn confectionate de Cristi in atelierul improvizat din garaj, in care am sadit diferite legume, fructe, ierburi si plante. De exemplu, anul acesta avem rosii cherry, salata verde, spanac, fasole, capsuni si zmeura. Am incercat si cateva plante aromatice gen marar, patrunjel, busuioc, arpagic, insa nu prea reusim sa le pastram. Majoritatea semintelor si plantelor ni le procuram de la magazine cu profil, fie sub forma de seminte, fie sub forma de rasaduri, oricum ar fi, toate bio.

Cert este ca de la inceput am implicat copiii in aceasta activitate. Abia mai reusim sa le scoatem mainile din pamant in zilele cand pregatim noi rasaduri, nu mai spun de udat! Fiului nostru ii place sa puna semintele in ghivece, sa planteze flori si bineinteles sa le ude.

Cum la inceputul primaverii cand am montat gradina s-au incalcit printre picioarele noastre si au fost destul de interesati sa puna mainile in pamant ca sa-l taseze si sa ude ceea ce am sadit, ne-am gandit sa le amenajam si lor o mini gradina doar pentru ei. Asadar, am mai dat o fuga la magazin pentru a achizitiona niste ghivece cu flori simplu de intretinut si le-am amenajat treptat intr-un colt al balconului lor. Inca de la primele amenajari au fost curiosi si s-au implicat, fiecare la nivelul lui. Apoi am mai adaugat doua ghivece deja plantate cu busuioc si cu cimbru (care vad ca se poarta bine deocamdata) si ne-am incercat norocul si cu niste seminte de busuioc (iar 🙂 ), marar, arpagic si ridiche. Cea mai potrivita pentru copiii mi se pare ridichea pentru ca deja la 2-3 zile incep sa iasa mici frunzulite din pamant. Si in plus, cresc foarte repede, dupa o luna copiii pot recolta deja primele ridichi. Iar satisfactia este pe masura!

Apoi am mai adaugat un ghiveci cu capsuni, un soi cu fructe mici dar foarte aromate, si unul cu zmeura. Ambele sunt preferatele lor, iar fructele abia coapte sunt mancate pe loc. Imi vine greu sa-i despart cand se cearta pentru o capsuna sau o zmeura, caci fiecare le vaneaza cu nesat. Cand vine de la gradinita prima grija a fiului nostru este sa vada daca gaseste o noua capsuna sau o zmeura coapta. Abia il retin sa lase macar una si pentru sora lui, care are viteza de reactie mai lenta. Ei ii place sa se joace cu ustensilele de gradinarit, nu ezita sa scormoneasca cu ele prin ghivece, fratele sau neezitand sa-i explice ca trebuie sa lase plantele sa creasca. Si ca sa arate ca si ea este interesata de ce se petrece in gradina, ia la plimbare prin casa ghivecele mai mici cu flori. Ba intr-o seara am gasit-o cu unul dintre ghivece asezat in cada din baie, cu robinetul deschis la maxim, semn ca a inteles ea ca trebuie udat! Acum fiecare are o stropitoare si este placerea lor sa le ude in fiecare seara inainte de culcare. Astfel fiul nostru stie ca o planta ca sa creasca are nevoie de pamant, apa si soare. Si-a dat seama singur, prin practica.

Gradinaritul implica numeroase activitati interesante pentru un copil, de la alegerea de ce vrea sa sadeasca in mini gradina sa, fructele, legumele sau verdeturile, cum sa le planteze, sa le admire cum cresc si apoi sa le recolteze. Bineinteles toate astea sub indrumarea parintilor (mai ales cei mici asa ca ai nostri), insa oferindu-le o parte de responsabilitate, copiii simt ca sunt luati in considerare, ca avem incredere in ei si ca ii vedem capabili sa aiba grija de un lucru (o planta in acest caz). Fiind implicat direct de la inceput, copilului ii este mult mai usor sa aiba grija de gradina sa si sa fie responsabil de recolta.

Si apoi, prin gradinarit copiii descopera o senzatie senzoriala, ceea a texturii pamantului, cel putin la noi scormonitul in pamant este o activitate de succes, a atingerii semintelor si a plantelor. Le mai pune la incercare rabdarea prin observarea in fiecare zi a evolutiei plantelor si a asteptarii sa creasca. Si nu in ultimul rand, le dezvolta simtul tactil, mirosul si vazul, pentru ca la sfarsit sa se simta mandri de ei ca au reusit sa aiba grija de o planta. Este o activitate ce se face in familie, pentru a petrece timp de calitate impreuna cu copiii, pentru a calma spiritele (daca este nevoie) si pentru relaxare. Fara sa vor, copiii invata lucruri noi, in acelasi timp hranindu-si setea de curiozitate si de cunoastere. Si nu mai spun ca poate crea un cadru frumos pentru copii, ii sensibilizeaza la natura si la mediul inconjurator. Le-am mai instalat si o masa cu doua scaune unde, cand au chef, isi iau gustarile, deseneaza, observa si se joaca impreuna, in aer liber, in natura si toate astea pe 4m2 de balcon! Si chiar daca gradina este amenajata pe balcon asta nu inseamna ca nu este si un mediu propice pentru aparitia insectelor, iar copiii abia astepta sa le observe si sa le cunoasca mai bine.

Si cateva sfaturi (din mica noastra experienta de pana acum) pentru a amenaja o gradina pe balcon special pentru copii:

  • pentru a avea cat mai multe sanse de roade, locul ales trebuie sa aiba soare o parte din zi
  • de asemenea, locul ales trebuie sa fie la indemana copiilor
  • copiii trebuie sa aiba ustensile de gradinarit adaptate pentru mainele lor mici, iar un sort dedicat special pentru gradinarit cu siguranta ii va incanta
  • pentru a spori sansele de roade, trebuie sadite mai multe plante, legume, fructe.
  • pentru a mentine interesul copiiilor, de preferat este sa se aleaga un amestec de plante-legume-fructe, astfel vor intalni diferite seminte, texturi si parfumuri.
  • si nu in ultimul rand, asteptari mici, fara frica de murdarie, de apa pe langa si de ghivece rasturnate din greseala 🙂

Iar acum nu ne mai ramane decat sa ne bucuram de mini gradina impreuna cu copiii si sa asteptam roadele!

Drumetie in jurul lacului Tueda

Vrem sa dedicam o zi din weekend in aer liber, fie ea la iarba verde, pe munte, in jurul unui lac, la plimbare prin padure, important este sa fie in natura. Ne destinde, ne incarca bateriile, ne prinde bine la sanatate si apoi pentru copii este cea mai buna metoda pentru o dezvoltare armonioasa si sanatoasa. Ei nu cer mai mult, atat timp cat isi iau doza de aer curat, cand sunt liberi sa zburde si sa topaie in voie. Nu vreau sa fac o teorie din beneficiile iesirii in natura pentru copii, cat si pentru adulti, o stim cu totii. Cert este ca in ziua de astazi avem din ce in ce mai putin timp sa alocam naturii si mai mult sedentarismului, apasati de grijile zilnice, de stres, de oboseala acumulata de peste zi. Este mereu mai usor sa te asezi pe canapea in fata televizorului decat sa te plimbi cateva minute/ore in natura. Nu mai vorbesc de copii, cei asezati cu o tableta in fata, ii intalnesc peste tot, in salile de asteptare la medic, in carucioare, in magazine in timp ce parintii isi fac cumparaturile, in fata tetierelor de la masina absorbiti de desenele animate in timp ce mama si tata conduc linistiti, etc. Cum poti readuce si sensibiliza un copil in fata naturii daca inca din frageda copilarie este invatat cu ecranele!? Stiu ca zilele in care traim sunt mult mai dinamice fata de cele in care cei din generatia mea ne-am trait copilaria, insa se poate si altfel, fara sa cazi in piedica facilitatii. Da, trebuie un efort psihic si apoi fizic din partea parintilor, insa sunt de parere ca se poate si altfel.

Asadar prima iesire, din sirul multora daca reusim sa tinem pasul, a fost la munte pe la 1800m in statiunea Meribel. Este statiunea unde mergem de obicei sa schiem. In luna lui iunie peisajul este cu totul altul, chiar daca pe varfurile muntilor palcurile de zapada inca mai rezista. Nici nu ne vine sa credem ca unele piste care acum sunt acoperite de iarba, par „pe uscat” asa de inguste si de abrupte 🙂 . Insa nu pentru ele venisem acum bineinteles, ci pentru lacul Tueda, aflat la 3 km distanta de statiunea de schi. Cu cativa ani in urma, am fost aici de mai multe ori si ne era dor de o plimbare in jurul lacului. Stiam ca este un loc linistit, nu prea frecventat unde sigur gasim liniste si aer curat din belsug. Daca se continua drumul din pietris ce serpuieste dupa lac, o urcare abrupta pe 300 de metri de denivelare conduce la un platou cu o pajiste intinsa inconjurata de varfuri ascutite si ametitoare. Odata ajunsi aici nu se poate sa nu dai peste macar o familie de marmote! Pentru copii ar fi extraordinar, insa stiam ca ne trebuie un pic de antrenament, asa ca am ramas in jurul lacului, facandu-i ocolul, admirand florile intalnite la tot pasul, alergandu-ne unii pe altii. Copiii au fost euforici, s-au jucat prin iarba, tavalindu-se pana la extenuare, iar noi ne-am promis ca ne vom tine de cuvant cu iesirele in aer liber vazandu-i asa de bucurosi si fericiti. Am luat un picnic la una dintre mesele amenajate langa lac si am admirat cativa pescari care se chinuiau sa prinda peste. Si vazand ca vremea tine cu noi, chiar daca era un pic acoperit, temperatura era agreabila, ne-am aventurat pe un drum ce indica o carare botanica. De ce nu, ne-am spus, la urma urmei, copiii fiind deja obisnuiti cu observarea plantelor din balconul nostru! Fiul nostru a fost foarte receptiv la natura din jur. Nu a ezitat sa treaca un mic parau singur, sa se ascunda dupa tufisuri, sa atinga usor orice planta sau floare ce i se parea interesanta. A prins obiceiul sa aduca acasa diferite comori gasite pe drum atunci cand iesim afara. Nici acum nu a fost o exceptie, a gasit o feriga desprinsa dintr-un tufis si a luat-o acasa, ”sa o punem pe masa din camera noastra!” ne-a spus. Din pacate, era deja ofilita din padure iar pana acasa s-a uscat de tot si si-a pierdut tot aspectul original. Mi-a dat totusi ideea sa-l initiez intr-un ierbar simplu, cu flori si plante provenite din iesirile noastre in natura. Pe drum nu am intalnit doar flori si plante, ci si mici ganganii ce starneau mereu un tipat sau o uimire din partea copiiilor. Drumul continua lung prin padure, dar ne-am intors dupa ce cativa copaci cazuti ne taiau calea. A fost o zi bogata in emotii pentru copii care au profitat la maxim! Nu este de mirare ca au cazut  intr-un somn bustean pe drumul de intoarcere spre casa.

Sardinia // Road-trip pe coasta de sud

Cand ne-am hotarat sa petrecem o saptamana de vacanta in Sardinia, ne-am dat seama ca insula este destul de mare si ca nu are rost sa fugim dintr-o parte in alta pentru a vedea totul. Ne-am hotarat sa ne punem bagajele in sud si sa-l exploram atat cat putem impreuna cu copiii. In luna mai, temperaturile incep sa fie destul de agreabile, apa fiind inca rece, insa multe dintre plajele Sardiniei sunt tip piscina, adica dupa cativa metri buni de la intrarea in mare, apa abia iti ajunge la genunchi, ceea ce face sa fie un pic calda atat timp cat soarele este pe cer. Iar asta este perfect pentru copii si pentru snorkeling! Noi nu venisem cu gandul de stat la plaja, desi am prins doua zile chiar calduroase, ci mai mult ne-am odihnit pe plaja, copiii balacindu-se in apa si jucandu-se in nisip. Nu ne-am pregatit nici macar un plan de ce vrem sa vizitam. Am descoperit cate un pic in fiecare zi, ajutati din cand in cand de ghidul Michelin, care nici de tura asta nu ne-a dezamagit. Am constatat chiar ca in ultima editie, Michelin a introdus si o categorie cu recomandari pentru familiile cu copii. Ne-am cazat in sud-vestul insulei, intr-o casa situata departe de drumul principal dar care era la nici 5 minute de o plaja imensa.

Intre cateva zile innourate, una cu ploaie si restul mai mult cu soare ascuns dupa nori, am reusit sa facem un tur al coastei de sud, ramanand mai mult la malul marii si mai putin in interiorul insulei, asta mai mult pentru copii, pentru ca aproape in fiecare zi cereau sa vada marea. A doua insula din Mediterana dupa Sicilia, Sardinia detine o istorie bogata, aflandu-se mult sub influenta genovezilor si a catalanilor. Desi se afla intr-o crestere usoara a afluentei de turisti, 80% dintre ei vizitand-o in lunile iulie-august, Sardinia conserva inca un peisaj protejat si un patrimoniu important, cele mai importante vestigii fiind cele nuragige, gasindu-se si astazi presarate pe toata suprafata insulei. Sudul Sardiniei ne-a placut la nebunie, descoperind o insula aproape salbatica, putin atinsa de mana omului, cu locuri incredibile si plaje care mai de care mai fine, mai albe sau mai galbene, cu peisaje ametitoare, lasandu-ne amintiri de neuitat. Insula a fost mult timp exploatata pentru minereuri, fiind bogata in fer, zinc, plumb sau argila, granit, carbon, astazi aproape toate minele fiind parasite. Multe dintre ele sunt inca in picioare facand parte acum din exploatarea turistica, propunand diferite vizite si circuite. Ne-au placut plajele insulei, unele dintre ele fiind imense, intinzandu-se pe cativa km de nisip. Am avut chiar ocazia sa admiram cateva dintre ele de la inaltime, iar cand soarele este la rendez-vous apa capata o culoare incredibila de verde deschis. Aici nu intalnesti palmieri ci tufisuri de cactusi enormi, unele le-am zarit si pe cateva coline destul de inalte, acoperindu-le aproape in intregime. Accesul la cateva locuri mai ascunse cere un pic de aventura, insa asta este tot farmecul, pentru ca peisajul ce te acompaniaza te surprinde la fiecare 100m, iar locatia finala merita cu desavarsire.

Cam asta am facut noi intr-o saptamana, am strabatut sudul de la est la vest, am facut dus-intors de mai multe ori, pentru a ajunge in diferite locuri, cand pe drumul ce contureaza litoralul, cand pe drumul interior serpuind printre coline. Asadar, iata circuitul in sudul Sardiniei, incepand cu punctul cel mai sud-estic la care am ajuns si terminand cu cel mai sud-vestic :

♥ Punta Molentis

Perla plajelor din Villasimius serveste din cand in cand drept cadru pentru filme ce par a fi turnate in Caraibe: o plaja si o apa de vis! Villasimius este un inceput de statiune turistica pe aceasta parte a insulei, care deocamdata nu da impresia de monopol si sufocare. Este o zona brodata de plaje si cricuri separate de recifuri si faleze, iar de-a lungul rutei panoramice nu stii la care sa te opresti si sa admiri. Noi ne-am oprit la Punta Molensis intr-una din zilele cu soare si i-am putut admira apa atat de cristalina prin care se perindau nelinistiti pesti si crabi. O fasie de nisip in forma de semiluna se scalda intr-o apa de nuante turcoaz. Am putut-o admira de la inaltime, escaladandu-i un colt de faleza si printre boscheti, cactusi si scarabei am reusit sa ajung aproape de varf. Plaja era aproape pustie in perioada asta, sezlongurile erau goale, astfel ca am putut profita de prima baie si de primul bronz linistiti chiar daca nu am fost echipati in costume de baie. Este genul de loc in care ajungi dupa o ramificare nesemnalizata a strazii principale, pe un drum argilos si alunecos pentru ca plouase in ultima perioada, insa nu am regretat deloc abaterea de la drum.

♥ Porto Giunco

In aceeasi zi, spre sfarsitul dupa-amiezei si pentru ca se afla in drumul de intoarcere spre casa ne-am oprit la Porto Giunco. Dupa un drum amenajat printre boscheti aflati sub protectia florei litoralului, am dat de o plaja larga ce cuprinde de fapt mai multe plaje consecutive. La capatul estic al acestora se afla un turn aragonez, de la care se poate observa o panorama impresionanta: o fasie de nisip desparte marea de etangul Notteri, insa parca ai impresia ca vezi doua mari, una de culoare albastru deschis si alta de albastru cenusiu. Etangul constituie habitatul multor pasari flamingo, destul pe raspandite pe intreaga insula, si a altor pasari rare.

♥ Mari Pintau

Continuandu-ne drumul spre casa ne-am oprit si la Mari Pintau, o plaja la care ajungi dupa cativa metri petrecuti printr-o padure de pini. A fost singura plaja cu pietre la care am ajuns, insa si aici, ca mai peste tot pe unde am umblat, natura nu a incetat sa ne uimeasca: palcuri de floricele mov rasarite printre pietre imblanzesc parca decorul si dau plajei o alura romantica. Cum ajunsesem aproape de apus, nu era nimeni pe plaja infara a doi indragostiti care nu au parut absolut deloc deranjati de prezenta noastra.

♥ Nora

Intr-o alta zi in care se anuntau multi nori pe cer si cateva picaturi de ploaie, am decis sa mergem la Nora, cel mai vechi sit antic din Sardinia. Primele sapaturi arheologige au fost efectuate la mijlocul anilor ’90 aducand la iveala un oras de pe vremea fenicienilor, cu multe parti inca foarte bine conservate: teatru si templul roman, forumul si multe mozaicuri. Are avantajul de a se afla pe bratul unui istm, ceea ce-i confera o frumusete aparte avand marea in fundal. Pentru cei interesati de arheologie si speologie acest loc este perfect. Am fost si noi curiosi sa-l vedem insa odata ajunsi la fata locului ne-am dezumflat nu de la pret, ci pentru ca vizita nu se putea realiza decat in compania unui ghid pe parcursul a unei durate de 1h30.  Cine s-ar inhama la asa ceva cu doi copii mici!? Dezamagiti, pentru ca situl chiar merita o vizita, am facut stanga imprejur si ne-am plimbat pe malul marii, descoperind fara sa vrem chiar in spatele situl Nora niste barci pescaresti printre care ne-am alergat cu copiii si ne-am jucat cu algele uscate de la mal. Cred ca au apreciat de o mie de ori lucrul asta decat daca i-am fi supus vizitei arheologige. Iar cand sa plecam, pentru ca cei cativa stropi de ploaie se transformasera intr-o ploaie adevarata, am zarit un afis cu o broasca testoasa pe care scria destul de mic: centru de salvare a animalelor marine din zona. Am intrat bucurosi pentru ca centrul poate fi vizitat si copiii au putut observa cateva acvarii cu pesti ce serveau drept studiu pentru crecetatorii centrului, cateva explicatii despre balene, schelete gasite de-a lungul timpului, un microscop la care am putut observa un esantion de plancton si o broasca testoasa din rasa caretta-caretta ce se afla in readaptare intr-un bazin cu apa. Zona este frumoasa si merita o oprire de o zi, sunt multe etanguri cu pasari si multe drumetii si plimbari prin padure pentru a descoperi fauna si flora.

♥ Chia

Continuand drumul, un pic mai la sud am ajuns la Chia, o alta zona antica care pe vremuri era legata de un drum roman de Nora. Astazi, de-a lungul coastei se dezvaluie o multitudine de plaje si cricuri care te imbie sa te opresti si sa te scalzi in apa lor cristalina si transparenta. Sub cateva picaturi de ploaie, ne-am oprit pret de cateva minute la Tuerredda, considerata una dintre cele mai frumoase plaje sarde, datorita finetii nisipului alb si a transparentei apei. Multi nu ezita sa afirme ca aici se afla un mic colt de Caraibe! Si intr-adevar, odata dati jos din masina si ajunsi pe plaja, transparenta apei la mal si culoarea turcoaz intrezarita de pe cateva stanci te plaseaza imediat intr-un decor de carte postala. Pacat ca nu am avut parte de cateva raze de soare, culoarea apei ar fi fost si mai pronuntata!

♥ Porto Pino

Un loc in care am savurat unul dintre picnicuri, Porto Pino este o fasie de dune de culoare alba ce se intinde pe cativa km. La baza este un port pescaresc, insa ceea ce il face faimos sunt dunele de nisip. Dupa picnic ne-am plimbat de-a lungul malului jucand baseball cu niste bureti interesanti de mare, am tras linii prin nisip cu betele de pe plaja si am alergat. Si numai bine cand ne apropiasem de iesirea de pe plaja, a iesit si soarele si ne-am horarat sa mai ramanem cateva minute, care s-au tranformat in 2 ore de plaja. De data asta am avut costumele de baie la noi, asa ca toata lumea a putut profita de apa si de soare.

♥ Sant’Antioco

In sud-vestul insulei se afla doua insule independente de Sardinia, Sant’Antioco si Sant Pietro, fiecare diferita si ambele meritand la fel de mult o vizita. Alegerea nu a fost usoara, pentru ca aveam o singura zi pentru a ne decide unde mergem, intre una dintre cele doua insule sau Cagliari. Am ales Sant’Antioco si cu cat o parcurgeam, ne minunam la tot pasul de frumusetea ei. Cu siguranta, Sant Pietro si Cagliari sunt de vazut, insa pe Sant’Antioco am avut impresia ca suntem pierduti de lume. Inafara de cele doua orase principale, Calasetta si Sant’Antioco, ce sunt un pic mai active, restul insulei invita la liniste, meditatie si contemplare. Niciunde pana acum nu am mai trait sentimentul asta. Ne-am spus ca nu avem mare lucru de vazut, ca o sa-i facem repede turul si la amiaza vom fi deja acasa, insa am ”pierdut” toata ziua pe insula asta, oprindu-ne intr-o gramada de locuri, fiecare diferit, cu un peisaj incantator in care nu auzeam mai mult decat bazaitul insectelor ascunse in vegetatia bogata a insulei. Calasetta-Nido dei Passeri-Cala Lunga-Capo Speroni-Turri-Maladroxia, sunt cateva dintre locurile prin care ne-am oprit si care ne-au facut sa ne intrebam cum ar fi sa traim ca oamenii de pe insulita asta, simplu, inconjurati doar de natura! Am fi capabili sa lasam totul pentru a duce o viata simpla, bucurandu-ne de lucruri mici si respirand doar parfumul florilor de camp!?

♥ Portoscuso

Daca vreti sa mancati una dintre cele mai bune inghetate din viata voastra trebuie sa mergeti la Portoscuso! Asta ne-a spus gazda noastra la prima intalnire, odata gustata devii dependent. Si asa a fost, plus ca pe langa asta cupele erau enorme pentru un pret destul de mic. Portoscuso, este un alt oras pescaresc, pe vremuri un centru important pentru descarcarea barcilor pline cu ton, astazi devenite muzeu intr-un loc ascuns intre niste cladiri de la malul apei. Am dat de ele din intamplare, nici o semnalizare nu era prin zona, si in timp ce restul trupei savura inca inghetata eu m-am plimbat printre stradutele din zona, admirand florile, adica toate soiurile de cactusi si plante grase, din gradinile si de pe la ferestrele localnicilor. Am venit aici de trei ori, pentru ca se afla la doar 5 minute distanta de mers cu masina fata de casa noastra.

♥ Gonessa

Cativa km pe un drum argilos flancat de o parte si de alta de tufe enorme de cactusi, un contur al muntilor in fundal, chiar si o ciocanitoare care nu prea voia sa ne lase calea libera, acesta a fost cotidianul nostru in Sardinia cand plecam si ne intoarceam la casa pe care o inchiriasem in Gonessa. Situata pe partea de sud-vest, Gonessa ca oras nu prea ne-a incantat cu doua exceptii: pizzeria delicioasa de la care ne-am aprovizionat vreo 2 seri si plaja din apropiere pe care am descoperit-o inca din prima zi de cand am ajuns. Enorma, cu nisip fin si alb, cu valuri impresionante si cu apusuri de soare incredibile. Apusuri pe care le zaream si de pe teresa casei, printre crengile de maslini. Gazda noastra a fost de nota 10, propunandu-ne chiar sa o contactam direct data viitoare pentru a negocia un pret mai mic la cazare, valabil si pentru prietenii nostri, daca sunt interesati sa petreaca un sejur aici. Si pot sa spun ca pentru noi a fost top!

♥ Porto Flavia – Masua

In Porto Flavia se aflau pe vremuri mai multe instalatii miniere. Unele dintre ele au fost construite in asa fel incat surplombeaza marea. Coborand in jos inspre mare ajungem la Masua, un satuc al carei plaje este inconjurata de roci inalte rosiatice. Cateva scari abrupte conduc la un loc minuscul cu un atelier improvizat pentru reparatia barcilor pescaresti. In larg, pluteste parca pe apa, Pan di Zucchero, o bucata de roca calcaroasa inalta de 133m ce serveste drept adapost multor pasari rare. In Sardinia, se gasesc multe astfel de formatiuni singulare de roca de-a lungul tarmului, unele avand forme care mai de care mai bizare, de unde si denumirea specifica.

♥ Cala Domestica

Situata pe coasta de sud-vest, Cala Domestica este amplasata intre niste stanci calcaroase albe. Este o plaja cu nisip amestecat cu pietris si captusita cu boscheti tip mediteranean. Am facut o plimbare de-a lungul bratului drept ce conduce spre un tunel sapat in stanci. Aici ne-am oprit pentru ca nu eram echipati de escalada, iar copiii s-au amuzat sa arunce cu pietre de pe stancile inalte de cativa zeci de metri. Pentru a proteja flora, o pasarela face legatura din parcare pana la plaja. De partea stanga a bratului, un turn ce dateaza de pe vremea ocuparii spaniole, vegheaza deasupra plajei. O familie cu copiii se avantase chiar pana la el, spunandu-ne ca de acolo privelistea este impresionanta.

♥ Buggeru

Situat intre doua coline, Buggeru este un fost oras minier, a carui cele cateva case colorate aluneca parca spre mare. Aici am degustat mai multe feluri de foccacia si cateva mini-patisserii tipic sarde. Ploaia nu a vrut sa ne dea pace, insa tot ne-am plimbat prin oras ajungand pana in port unde copiii nu au ezitat sa se joace printre baltile de apa si sa admire florile primavaratice ivite printre localurile abandonate.

♥ Portixxedu

Urcand un pic mai sus ajugem la Portixxedu, o alta plaja imensa flancata de faleze sombre ce surplombeaza marea. Desi soarele era pe cer, am avut parte de un vant ce nu prea ne-a lasat sa profitam linistiti, insa tot am coborat cateva trepte pana la barcile colorate lasate la uscat pe o terasa aflata deasupra plajei. Apoi cu masina ne-am plimbat de-a lungul plajei putandu-i aprecia in aceasta perioada pustietatea. In lunile de vara banuiesc ca este asaltata, avand in vedere locurile de parcare situate de o parte si de a alta a soselei ce o contureaza. Cu Portixxedu se incheie road-trip-ul nostru din sudul Sardiniei.

Ce le-a placut copiiilor, pentru ca in primul rand la ei ne gandim cand ne planificam orice escapada:

♥ joaca intr-o barca pescareasca de la Nora

♥ observarea planctonului la microscopul din centrul de salvare a faunei marine de langa Nora

♥ joaca cu pietrisul din gradina gazdei

♥ datul mancarii pisicilor venite parca dintr-o data din curtile tuturor vecinilor 🙂

♥ savurarea la sfarsitul dupa-amiezei a unei inghetate cum numai in Italia gasesti

♥ jucatul in nisip si balaceala in mare, activitatea preferata in unanimitate

♥ observarea pasarilor flamingo din masina sau de pe malul etangurilor

♥ picnicurile in aer liber, savurate fara obiectie

♥ adunatul scoicilor de pe plaja

Ce ne-a placut mie si lui Cristi:

♥ salbaticia si prezervarea insulei

♥ posibilitatea de a campa oriunde fara probleme

♥ culoarea turcoaz a apei ce inconjoara toata insula

Si pentru incheiere, un montaj video ce surprinde cateva dintre momentele petrecute pe aceasta insula care ne-a vrajit de-a binelea!

Dorinte de vara in familie

Ceea ce am cel si cel mai mult la suflet este familia. Cred ca este valabil pentru majoritatea dintre noi, insa personal de fiecare data cand prevad ceva ludic de facut, oricare ar fi acel lucru, nu mi-l pot imagina fara sa-l realizez impreuna cu Cristi si/sau cu copiii. Cum saptamanile ne sunt destul de pline la serviciu, incercam sa ne revansam cat si cum putem mai mult fata de copii seara sau in weekend. Copiii cresc foarte repede si vrem sa fim cat mai prezenti si alaturi de ei in anii copilariei. Cum de ceva vreme imi tot misuna prin cap o gramada de idei pentru ce vrea sa facem in viitorul apropiat, insa timpul parca imi este tot mai compresat si nu mai reusesc sa mi le structurez, mi-a venit ideea sa imi listez aici ce mi-ar placea sa facem vara asta. Asa pot sa revin sa le recitesc si sa constat daca am avansat in realizarea unora dintre ele. De ce neaparat dorinte pentru vara? De ceva timp dau mai multa importanta anotimpurilor, schimbarii naturii si a ciclului vietii in jurul fiecarui sezon. Incep sa le apreciez mai in detaliu si imi creez din timp pentru fiecare din cele 4 cateva lucruri pe care as vrea sa le fac. Asta poate fi o reteta tipica de sezon, o idee de decorare in casa, activitati pentru copiii, si multe altele.

Iata un exemplu proaspat ce dateaza de aseara. Dupa ce am mancat impreuna cu copiii ne-am asezat in balcon sa privim ploaia. Am admirat si mierla de pe casa vecinului din fata. La ora inseratului obisnuieste sa o tina in triluri pana ne ducem la culcare. Ne-a mai acompaniat o albina aterizata pe covor si pe care am recuperat-o intr-un borcan spre bucuria copiilor dornici sa o studieze fara sa le fie teama sa se apropie. Am eliberat-o apoi pe florile din gradina de pe balcon insa si-a luat zborul spre alte orizonturi. Pentru mine momente ca acestea construiesc esenta vietii de familie.

Ce am listat mai jos nu o consider o to-do list ci mai degraba ce as dori sa facem in familie in aceasta vara. Mai avem un pic de timp sa pregatim unele dintre ele si cel mai probabil nu toate vor fi fezabile. Unele pot parea simple, insa stiu nu mi-ar trece prin cap spontan dupa o zi plina de munca. Iar cand ai o zi mai dificila, poate ca un lucru marunt petrecut cu cei dragi ti-o poate schimba la 180°!

Asadar, iata ce-mi trece prin minte pentru vara ce sta la colt:

  • Sa facem prima drumetie pe munte in 4
  • Sa facem prima experienta la cort
  • Sa facem o escapada in campervan si sa dormim in el
  • Sa adulmecam din nou parfumul lavandei in Provence
  • Sa invat sa merg pe bicicleta
  • Sa tricotez hainute pentru un viitor bebe din Romania
  • Sa profitam de o seara in doi
  • Sa mergem la piscina toti 4
  • Sa mergem la balaceala intr-un lac
  • Sa-l initiem pe fiul nostru la tiroliana
  • Sa vizionam un film in aer liber intr-un parc
  • Sa mancam macar o data pe saptamana pe balcon
  • Sa vizionam artificiile de 14 iulie impreuna cu copiii
  • Sa admiram cerul intr-o seara cu luna plina si stelele si traiectoria avioanelor
  • Sa facem o mini gradina speciala pentru copii
  • Sa iesim la un BBQ
  • Sa facem un BBQ pe balcon
  • Sa sarbatorim cei 4 ani ai fiului nostru in natura
  • Sa fabricam un suncatcher
  • Sa mergem la teatru pentru copii
  • Sa profitam la maxim in cele 2 saptamani de vacanta de vara

Citeam recent undeva, ca este bine sa iti propui mereu noi experiente si noi provocari, iti stimuleaza simturile si te tine activ, insa atentie sa nu trecem in extrema cealalta si sa fugim dupa viitor uitand sa traim prezentul!

Voi ce dorinte legate de familie aveti pentru vara aceasta sau pentru viitorul apropiat?