Cine a spus ca tricotatul este treaba bunicilor?

Eu una asa gandeam pana acum ceva vreme si tot suspinam ca nu avem parte de o bunica a copiilor prin preajma care sa le tricoteze haine, caciuli si botosei. O bunica s-a oferit sa tricoteze cate ceva pentru baiat dupa ce i-am dat „comanda” despre ce si cum as vrea sa fie modelul, iar primele haine ni le-a trimis din Romania prin toamna. Pe mine insa ma mancau degetele de prin vara cand, impulsionata de mica faptura ce-mi crestea in pantece, mi-am luat inima in dinti si cu cele doua maini stangi am reusit sa-i tricotez o pereche de botosei. Mi-a luat o saptamana sa-i termin, dar ce mandra am fost cand i-am scos de pe andrele! Mi-am adus aminte vag din anii de la scoala cum sa montez ochiurile si sa incep sa tricotez un prim rand. Pe atunci, la orele de lucru manual sau orele de atelier, ca numai stiu cum se chema, fetele invatau sa tricoteze, sa croseteze si sa brodeze. Tot admirand cei doi botosei mi-am zis sa le asortez o caciula si am ales un model dintr-un catalog special pentru copii. M-am avantat cam tare pentru un al doilea tricot pentru ca trebuia sa manuiesc schimbarea de culoare si scadearea ochiurilor odata la cateva randuri. I-am mai adaugat si un pompom in varf si pentru ca nu aveam ustensila necesara pentru a-l face uniform, l-am realizat cu ajutorul unei furculite si l-am ajustat apoi cu foarfecul. Dar asa am descoperit ca-mi place sa creez lucruri cu propriile maini si imi placea ce iesea chiar daca era un pic stramb. Nu am reusit caciula exact ca modelul din catalog pentru ca nu am inteles exact cum sa scad ochiurile insa pentru cine nu se uita la detalii nu se vede 🙂 . Vazand ca am reusit sa o scot pana la urma la capat cu caciula, am ales un nou proiect si m-am pus din nou pe tricotat. Cum gaseam un pic de timp liber, cum suceam firul de lana pe deget si avansam cu randurile.

Cu cat terminam ceva, cu atat doream sa trec mai repede la urmatorul. La un moment dat aveam in cap o multime de idei de incercat ca nu le mai dadeam de capat si nu mai stiam pe care sa o incep. Asta a facut ca bobinele mele de lana sa creasca exponential si sa ajung sa am doua cosuri pline cu varf. Eram asa de entuziasmata ca fiecare lana cumparata o asociam unui nou model, insa nu calculam si timpul necesar pentru a-l face! Pe langa lana mi-am achizitionat si cateva gadget-uri pentru a putea avansa in tehnica. Acum pot spune ca am un arsenal de baza in ale tricotatului. Din fericire, in ultima perioada m-am calmat, asa ca acum nu-mi ramane decat sa tricotez ce am in stoc. Cred ca imi ajunge pentru tot anul, avand in vedere ca intr-o saptamana reiau serviciul si ritmul imi va fi redus drastic.

Nu am crezut ca ma poate acapara asa de puternic, dar iata ca pana acum am tricotat cateva modele pentru copii pe care pur si simplu le ador! Chiar imi spun in sinea mea ca ar fi trebuit sa ma apuc inca de la prima sarcina, astfel acum as fi fost mult mai avansata si mai rapida. Am ajuns chiar sa-mi scot andrelele in timp ce asteptam la usa doctorilor pentru controalele de rutina din timpul sarcinii. Nu am crezut ca voi avea timp si capul la asta, insa i-am spus lui Cristi sa mi le aduca si la maternitate a doua zi dupa ce am nascut. Aici am terminat un ilic pentru baietelul unei prietene dragi si m-am amuzat chiar sa-i adaug si o eticheta cu numele sau. Din pacate, la 3 saptamani dupa nastere a trebuit sa ma intorc in spital cu fetita. Nu a fost ceva grav insa am ramas internate 2 saptamani in sectia de pediatrie pentru supraveghere. Aici i-am tricotat prima sa rochita cu care am imbracat-o in zilele de Craciun. Faptul ca am tricotat ceva pentru copilul meu si voiam neaparat sa fie gata la timp, mi-a tinut mintea ocupata, mi-a ridicat foarte mult moralul si a facut sederea in spital sa treaca mai repede. Nu mai spun de cate ori am tricotat cand eram inca gravida si ieseam prin parcuri cu baiatul. Un ochi pe andrele, un ochi pe el!

Cu fiecare model tricotat mi-am propus sa invat ceva nou. Asta mi-a permis sa-mi imbunatatesc tehnica si sa incerc lucruri din ce in ce mai complicate. Nu avansez in ritmul unei bunicute cu experienta, insa din momentul in care am inceput sa tricotez un model imi impun sa pastrez cat de cat un ritm constant. Viata alaturi de doi copii mici nu-mi permite asta de fiecare data. Profit atunci cand se nimereste sa se sincronizeze amandoi la siesta de dupa-amiaza, insa cel mai mult timp il am seara dupa ce au adormit, asa ca pana imi cad si mie ochii mai avansez cu andrelele. S-a intamplat sa am chiar doua modele diferite de tricotat in acelasi timp. Odata am avut si trei! Au insa greu de gerat si a fost frustrant pentru ca aveam impresia ca avansez in ritmul melcului, nevazand finalul pentru nici unul. Asa ca le-am luat pe rand si am reusit sa le scot la capat, unul cate unul. In prezent am doua modele in cosul special in care imi pun andrelele, lana si accesoriile necesare. M-am setat pe modul cel mai rapid, pentru ca as vrea sa termin unul dintre ele inainte de sfarsitul concediului de maternitate. Nu stiu ce ritm voi avea dupa, de continuat sigur o voi face, macar sa rentabilizez lana cumparata care ma asteapta!

Tare as fi vrut sa o am alaturi pe bunica mea sa-mi arate cum sa tricotez o soseta sau sa fac un buzunar estetic la o haina! O vizitam aproape zilnic pentru ca locuiam aproape una de alta, dar nu am fost niciodata interesata sa invat mai multe de la ea. M-am multumit cu pusul ochilor pe andrea si obtinerea unui esantion simplu pentru a lua o nota buna la scoala. Imi aduc aminte ca mi-a tricotat odata o vesta fara maneci, ilic cum ii spunem noi in Moldova, si ma tot intreba daca l-am purtat prin casa: ”Irina, ai pus ilicul pe tine? Sa-l pui mama, ca-ti tine la sale si nu racesti!”. Acum fii-miu are trei, doua tricotate de soacra-mea si unul de mine. Imi aduc aminte si cum isi tricota sosete cu patru andrele, iar eu acum ma uit ca pisica in calendar ca nu inteleg cum sa fac calcaiul, d-apai sa mai manuiesc si patru andrele odata! Am apreciat-o mult in timpul vietii insa tot nu am stiut sa absorb si sa fur meserie de la ea. Bun proverbul care spune ca daca nu ai un batran sa-ti cumperi, insa aproape de fiecare data ne dam seama prea tarziu ca unele vorbe chiar nu sunt vorbe in vant. Bunica mea si-a facut multe lucruri in casa cu mana ei. Dulapurile ii erau pline cu mileuri cusute sau crosetate. Mama nu prea s-a preocupat cu tricotatul ci mai degraba cu broderia.

Astazi nu mai am pe nici una dintre ele, o am insa pe soacra mea care este destul de priceputa si rapida. A venit la noi pentru 2 saptamani la sfarsitul lui noiembrie si i-a facut fetei o bluza in 2 zile. Pai mie imi trebuia cel putin o saptamana! A tricotat un model dupa doleantele mele iar eu am profitat si am furat modul cum pune ochii pe andrea si cum face diferite parti ale bluzei. In intrevederile de pe skype ne mai consultam intre noi asupra unei anumite technici pe care eu vreau sa o invat sau se mai intampla sa-i explic si eu cum am facut un anumit model atunci cand este curioasa. As fi avansat mult mai repede daca as fi avut langa mine pe oricare dintre ele, insa traiasca internetul, sursa mea de inspiratie inepuizabila! Cel mai mult folosesc pinterest si instagram pentru a-mi construi o paleta de idei, pe care cred eu ca as fi capabila sa le incerc, iar atunci cand ma impoticnesc si nu mai inteleg, trec si caut pe youtube. Cele mai multe explicatii le-am gasit in engleza, dar sunt destule si in franceza. In romana insa domeniul este foarte slab reprezentat pe retelele de socializare. Se mai intampla sa gasesc explicatii si in alte limbi care pot fi destul de simplu de urmarit daca videoclipul este facut pentru intelesul tuturor.

Pentru ca nu reuseam sa tin minte toate datele de la un model, am alocat un carnet special pentru tricot in care notez tot. Astfel gasesc descrierea pas cu pas a fiecarui model tricotat, numarul andrelelor folosite, de cate bobine am avut nevoie, de firul utilizat, iar la sfarsit inchei cu o  apreciere daca modelul a fost corect executat, ce greseli am facut, daca ar trebui reajustat pentru o viitoare incercare. Asa am o evidenta si imi permite sa repet rapid un model pe care vreau sa-l fac din nou insa, de exemplu, nu mai stiu cu cate ochiuri am inceput sau nu-mi aduc aminte cum am executat un anumit punct de tricotat. Am avut multe rateuri, o caciula am reinceput-o de trei ori pentru ca nu nimeream bine marimea, insa am perseverat si am reusit sa o reajustez cu fiecare incercare. Ce-mi place la treaba asta cu tricotatul este ca ma destinde si am satisfactia lucrului facut cu mainile proprii. O prietena din copilarie care cocheteaza cu crosetatul imi spunea ca sunt studii care arata ca tricotatul si crosetatul pot scadea tensiunea, sa reduca stresul si sa imbunatateasca memoria si functionarea creierului. Ma bucur ca mi-a venit mintea la cap si nu am asteptat sa fiu bunica ca sa ma apuc de tricotat 🙂 Cica la pensie avem timp de toate, sa fim sanatosi si sa ajungem cu bine pana atunci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *