Cum am adoptat si am adaptat Montessori in viata noastra

Cunoastem cu totii Montessori, o metoda moderna de educatie a copiilor care desi s-a dezvoltat la sfarsitul secolului XIX abia in ultimii ani a inceput sa acapareze din ce in ce mai multe scoli si sa faca parintii sa-si doreasca un astfel de sistem de invatamant pentru copiii lor. Multi dintre ei habar nu au ce inseamna cu adevarat Montessori si isi inscriu copiii in scoli care promit ca aceasta metoda va scoate viitori genii.

Nu mai stiu nici eu cum am aflat despre ea, cert este ca atunci cand am inceput sa ma interesez mai in detaliu, m-a derutat. Baiatul nostru avea cateva luni si mi s-a parut foarte complicat de pus in practica, nu stiam de unde sa incep si am fost foarte tentata sa pornesc la drum prin a cumpara materialele pedagogice montessori, noroc ca m-a franat pretul! Nu faptul ca i-ai cumparat copilului turnul roz, cel mai cunoscut material pedagogic montessori, si ca i-ai umplut camera cu platouri de activitati inseamna ca practici Montessori. Nu, sau cel putin nu aplici cum trebuie ceea ce a dezvoltat Maria Montessori dupa multi ani de observatie in grupuri de copii de varste mici. Si eu am vrut sa-i prezint in fiecare saptamana cate o ”activitate montessori” pana mi-am dat seama ca nu toate i se potriveau baietelului nostru, de unele nici nu se atingea macar. Dupa ce am citit multe bloguri despre parinti ce-si cresc copiii acasa dupa aceasta metoda, dupa ce am citit cartile Mariei Montessori si altele aferente metodei, dupa ce am urmarit discutii pe tema asta pe diferite grupuri, am inceput sa inteleg mai bine ce inseamna si cu ce se mananca Montessori. Astazi face parte din cotidianul nostru, insa este adaptata noua, nu procedam ca la carteci mai degraba ne inspiram.

Pe masura ce aprofundam, universul pe care i-l creasem baiatului nostru inca inainte de nastere a inceput sa se modifice, iar in prezent, inspirandu-ne din Montessori, i l-am adaptat varstei si nevoilor sale. Ajuta-ma sa fac singur si Urmareste si adaptateaza-te copilului au fost si sunt singurele reguli Montessori pe care le-am aplicat 100%. Daca ar fi sa rezum intr-un cuvant ce am invatat pe parcurs ce aplicam Montessori este subestimarea. Toti parintii avem tendinta de a ne subestima copiii, mai ales bebelusii. Eu am eliminat-o treptat iar acum nu-mi mai subestimez copiii, nici pe cel de 2 ani dar nici pe cel de 2 luni. Asa se face ca in ziua de azi baiatul nostru de 2 ani vrea sa faca totul singur. De exemplu, daca suntem in intarziere si trebuie sa iesim cat mai repede din casa si deschid eu sau taica-sau usa, incepe sa ne apostrofeze ca vrea el sa o deschida. Nu avem incotro si il lasam sa o inchida inapoi pentru a o deschide din nou singur. De curand, a invatat sa intoarca si cheia in yala, deci se mai adauga  2 minute pana reuseste sa intoarca cheia si sa deschida usa. Noi nu trebuie decat sa anticipam si sa nu mai fim in intarziere, sa nu-l grabim si repezim pentru a-i lasa timpul necesar sa faca sau macar sa incerce sa faca lucrurile singur. Nu este usor, dar ne fortam de fiecare data sa nu facem in locul lui.

Pana la 3 ani, Maria Montessori pune accentul pe lucrurile practice care se desfasoara zi de zi in casa pentru ca mintea copiilor este avida de cunoastere si absoarbe ca un burete tot ce ii inconjoara. Asta nu inseamna ca la 3 ani un copil trebuie sa fie capabil sa-si faca singur de mancare, ci trebuie implicat si lasat sa participe la treburile casnice de cate ori isi manifesta interesul. Unele lucruri pot fi deprinse mai repede, altele mai greu, fiecare copil avand propriul sau ritm. Pentru ca am inteles acest lucru, acum nu ma mai intreb de ce baiatul nostru inca bea laptele cu biberonul, nu vrea sa renunte la scutec, si multele alte lucruri care ar stresa orice parinte. A avansat pe alte planuri si l-am sprijinit atunci cand a fost pregatit pentru o noua etapa. L-am implicat de mic in treburile casnice: sortat hainele murdare in cos, pus hainele in masina de spalat, asezat apoi la uscat, aruncat gunouiul la cos, sters masa, maturat, scuturat, etc. In prezent unele le face foarte bine, altele numai cand are chef. De cele mai multe ori vine singur sa ne ajute, alteori il intrebam daca doreste sa ne ajute. Nu raspunde pozitiv de fiecare data cand ii cerem ajutorul, nu l-am fortat si i-am respectat dorinta de fiecare data. Daca lucrul este facut din proprie initiativa, nu ordonat si obligat de catre parinte, va fi asimilat mai usor si copilul nu va gasi o corvoada, de exemplu sa-si aranjeze camera cand va avea 10 ani fara ca mama sau tata sa-i repete si sa tipe la el, eventual sa-l si pedepseasca ca nu-i asculta ordinul. Ce putem spune este ca la 2 ani si 4 luni este un copil foarte independent si autonom, bineinteles in limitele a ceea ce ar putea face un copil la aceasta varsta daca ar fi stimulat si ar trai intr-un mediu adaptat. Asadar, l-am observat, ne-am adaptat dupa el si i-am adaptat mediul in consecinta. Nu am facut decat sa-l ajutam sa faca singur fiecare etapa pe care am vazut ca este pregatit sa o abordeze, etapa numita in vocabularul montessori „perioada sensibila”, perioada in care copilul este foarte interesat de un anumit lucru si vrea sa il practice in continuu. Asta poate sa insemne orice, de exemplu vrea sa urce scarile fara sprijin exterior, isi aranjeaza papucii, hainele, jucariile, vrea sa taie legumele atunci cand pregatesti de manacare, etc. Daca cineva ii observa aceasta perioada si ii pune la dispozitie necesarul pentru a putea face singur si mai are si un pic de rabdare, copilul invata si avanseaza fara ajutorul adultului. Cu cat practica mai mult cu atat va deprinde noi aptitudini si isi va intari increderea in sine. Ar putea pare hilar, insa el observa in fiecare zi ce se petrece in jurul sau si retine ceea ce il intereseaza pe moment si aplica mai tarziu. Un alt exemplu, l-a vazut pe taica-sau cu surubelnita in mana intorcand un surub, intr-o alta zi cand l-a vazut, a stiut exact la ce serveste surubelnita si a vrut sa intoarca singur surubul. Cadoul de Craciun din partea bunicilor, carora le multumim frumos, a fost o cutie din lemn cu o surubelnita si o cheie de intors suruburi si a picat la tanc, intr-o perioada in care el este foarte interesat cu deschisul si inchisul tuturor recipientelor ce-i cad in mana. Practicand, de curand a reusit sa deschida capacul de la pasta de dinti si sa-si puna singur pe periuta. Mai ramane sa invete ca nu trebuie sa o manance imediat ci trebuie sa-si perie dintii inainte 🙂 !

I-am urmarit constant evolutia si il cunoastem destul de bine astfel incat acum ii propunem  activitati care sa-i atraga atentia, sa-i intareasca concentratia, chiar si numai pentru 10 minute. Avem norocul sa-i alocam o camera numai a lui asa ca am incercat sa o amenajam in asa fel incat sa-i fie totul la indemana. Nu a fost dintotdeauna astfel, si nici acum nu este precum as vrea, insa respecta cateva din principiile amenajarii unei camere Montessori. Patul in stil cabana si dulapul de haine sunt facute de Cristi. A dormit intr-un pat cu bare pana la 2 ani si doar faptul ca se suceste in timpul somnului ne-a franat sa il transferam intr-un pat la sol mai devreme. Eram sceptici de cum se va adapta cu noul pat, insa l-a adoptat din prima noapte. Se mai intampla sa mai cada din pat, insa i-am asezat o saltea langa si i-am lasat o lumina difuza noaptea astfel incat sa nu se loveasca prea tare si sa se repereze singur atunci cand cade si sa se aseze inapoi in pat. Dulapul a fost bricolat astfel incat sa poata ajunge singur cu mainile pana la ultimul etaj ca sa-si caute hainele. Pentru a-i simplifica alegerile, fiecare articol de imbracaminte l-am asezat intr-o cutie careia i-am asociat o fotografie pentru a repera si a invata mai usor unde poate gasi un pantalon, o bluza, etc. Locul lui preferat din camera este coltul de langa fereastra. Aici i-am asezat 2 saltele una peste alta, langa perete, ca sa fie mai comod la sprijit spatele, i-am pus vechile pernute ce faceau turul patului cu bare, iar langa fereastra are un carut, care l-a ajutat sa se deplaseze prin casa cand nu mergea bine in picioare si pe care i l-am transformat in lada de carti. Ma bucur enorm ca ii place sa asculte ce-i istorisim noi din carti, de fiecare data isi alege cartea si ne-o da in mana sa i-o citim. Cateodata si le ia si incepe sa vorbeasca singur cu cartea deschisa. Partea opusa a camerei i-am dedicat-o jocului si jucariilor. Are o masa si un scaun care atunci cand nu o foloseste la vreun lucru manual, este decorata cu o anumita tema pe care o schimb periodic, atunci cand vad ca nu-l mai intereseaza deloc. Ultimele au fost despre toamna si iarna, si am observat ca desi ceea ce ii pun eu pe masa nu il atrage in fiecare zi, se intampla sa aiba zile cand asociaza ce vede in carti sau ce a vazut afara cu ce are pe masa. Are si un dulap pe care sunt dispuse platouri cu diferite jocuri sau activitati pe care i le schimb regulat, in functie de cat interes arata pentru fiecare. In acest fel nu este pierdut intr-un camp de jucarii si se poate concentra numai pe cateva. Are jocuri pedagogice dar si jocuri specifice copiilor de varsta lui, ceea ce am limitat au fost jucariile zgomotoase si cu luminite. Consider ca sunt comercializate sa faca totul in locul copilului in timp ce parintii pot sa-si vada de alte treburi, nu ii stimuleaza creativitatea ci doar atentia, agitandu-l si mai tare, mai ales seara inainte de culcare. 

In bucatarie, am blocat dulapurile si sertarele la care nu voiam sa aiba acces, insa am avut grija  sa-i atribuim si lui unul de unde sa isi poata lua singur lucrurile de care are nevoie, o farfurie, o lingura si o furculita, un set de patiserie, si altele. Cand ii spunem ca este ora mesei, stie sa-si  aseze masa, sa-si toarne apa in pahar, sa-si puna bavetica. Are un scaun inalt special pentru copii atunci cand vrea sa manance impreuna cu noi la masa, insa are si locul sau aparte, compus dintr-un scaunel si o masa joasa, pe care se gaseste mereu un platou cu o cana cu apa si un pahar pentru a-si servi apa de cate ori are nevoie. Pentru ca spatiul se gaseste intre frigider si un dulap inalt si este asezat cu spatele la fereastra bucatariei, ii lipesc pe perete cate o foaie cu diferite desene si activitati pe care le facem impreuna sau pe care le realizeaza la bona. Ii face mai placut locul de luat masa!

De trebaluit prin casa, si prin in bucatarie mai ales, a fost interesat de foarte mic. Abia invatase sa mearga si sa-si tina echilibrul, ca el se lupta cu cordonul de la aspirator sau cu laveta de sters pe jos, chiar daca se mai impiedica si aluneca pe solul umed. I-am luat un set de menaj adaptat taliei lui, astfel le poate manevra mai usor si de cate ori vrea pentru ca i le-am asezat la vedere intr-un colt al bucatariei. Pentru a-i satisface curiozitatea si pentru a-l lasa sa exploreze i-am confectionat un learning tower – turn de observare/invatare. Cu ajutorul unui taburete cu trepte de la Ikea si cateva barne in plus, a fost primul, dintr-un lung sir de obiecte, bricolat de Cristi. Noi i l-am introdus tarziu, pe la 18 luni, insa de atunci a devenit prietenul sau cel mai bun. I-a dat posibilitatea sa observe ce facem noi pe masa, la chiuveta, cum cautam si aranjam prin dulapuri. I-am lipit amortizoare sub picioarele turnului, astfel il impinge usor pana la baie pentru a-si face toaleta. Treptat i-am pus la dispozitie si ustensile adaptate pentru a-i satisface dorinta de a manui un cutit, un sucitor, o piesa de decupat aluatul. Acum ne ajuta la curatat si spalat legumele si fructele, unele si le taie si singur atunci cand ii preparam mancarea. Ii place foarte mult sa se joace cu apa in chiuveta, sa rastoarne apa dintr-un pahar in altul, se mai termina si cu apa pe langa, pe care insa o sterge cu laveta, chiar daca nu o face perfect. Ne-a trebuit si ne trebuie rabdare pentru a-l lasa sa faca lucrurile dupa capacitatile lui si in ritmul sau. Fiecare zi este o provocare, pentru ca rezultatele nu sunt imediate insa vazandu-i progresul zi de zi ne intareste increderea in noi ca parinti!

Personal cred ca Montessori este un stil de viata. Nu inseamna ca astazi mi-am adus aminte ca nu am facut demult o activitate cu copilul meu, ia sa vad ce sa-i mai prezint si sa-l pun sa faca! Inseamna sa porti un respect constant copilului tau, sa nu il disconsideri doar pentru ca este un copil si nu stie nimic, sa ai rabdare si sa ii respecti ritmul de crestere si de dezvoltare fizica si cognitiva si mai important, sa te adaptezi lui. Sa il lasi sa isi faca singur experientele si sa nu ii sari in ajutor la cea mai mica piedica. In acest mod copilul isi creaza capacitatile, isi testeaza limitele si se amelioreaza cu fiecare incercare. Daca intervenim, ii dezechilibram dezvoltarea naturala si ii perturbam traiectoria aleasa de el. Bineinteles ca nu este usor si simplu ca adult sa nu intervii atunci cand copilul tau nu reuseste nici dupa trei incercari sa-si traga pantalonii in sensul corect. Nu reusim nici noi de fiecare data, insa ne-am diminuat interventiile si il intrebam daca vrea sa il ajutam. Cateodata se chinuie sa realizeze un lucru si este frustat ca nu reuseste si nu ne lasa sa-l ajutam! Sfarseste prin a abandona si prin a ne cere ajutorul. Ideal este ca parintele sa fie alaturi, sa observe si sa intervina doar atunci cand copilul ii cere ajutorul.

Cu trecerea timpului Montessori ne-a invatat sa fim mai toleranti, cu noi dar si cu altii. Sa nu ne mai stresam si sa ne mai punem singuri presiune deasupra capului. Nu este un capat de tara daca copilul tau nu este ca ceilalti, daca nu intra intr-o anumita categorie fie ea si de ”copil obraznic” cum ar putea fi catalogat de catre unii, si nu avanseaza conform unor standarde nescrise dar de la care se asteapta sa fie atinse mai repede si tot mai sus. Copiii nostri sunt unici, fiecare cu bagajul sau emotional si psihic, bagaj care si-l dezvolta in familie, in anturajul din jurul sau. Noi nu trebuie decat sa-i acompaniem in drumul vietii, oricare ar fi el. Daca ii impingem de la spate de fiecare data, sau mai tarziu ii indreptam spre scoli nepotrivite, cateodata impotriva dorintei lor, ii mai si „pregatim” acolo unde ”sunt slabi”, riscam sa ii transformam in viitori adulti lipsiti de incredere in sine, tematori sa-si exprime propria opinie sau incapabili sa analizeze o situatie personala sau profesionala si sa ia decizii potrivite. Asta ma face sa ma gandesc la vorbele unui mare om: „Toti suntem genii. Insa daca judecam un peste dupa capacitatea sa de a se urca in copaci, toata viata va trai cu impresia ca este prost.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *