De la noi 4

Parca am fost dintotdeauna 4. Parca ea a fost cu noi mereu, nu doar de 7 saptamani. Si parca in acelasi timp saptamanile astea au trecut ca zborul. Creste repede si incerc sa petrec cat mai mult timp cu ea, sa ii vorbesc, sa ii cant, sa nu ii pierd nici un zambet, sa nu o las planga, sa o legan in brate, sa-mi infund nasul sub firele subtiri ale parului balai pana ajung la gatul ei subtire si sa adulmec cel mai frumos parfum din lume, sa-i ascult respiratia atunci cand adoarme pe pieptul meu, sa o observ si sa rad atunci cand doarme si isi intinde piciorusele si manutele cu pumnisorii ei mici si face zeci de mutrite intr-un minut.

Chiar daca ea este un bebe mic si avem tendinta a spune ca are mai multa nevoie de parinti,  frate-sau, un copil de nici macar 2 ani jumatate, are si el nevoie de parinti in egala masura. Timpul petrecut doar cu el in casa sau iesit afara la aer, implicarea lui constanta in treburile casei, in ingrijirea surorii sale, neschimbarea ritmului si ritualului zilnic, toate astea ne-au ajutat sa depasim cu brio noua situatie familiala. Au fost si mai sunt mici momente de gelozie, o reactie normala avand in vedere ca pana acum el era centrul atentiei noastre. Pana acum pare ca trecerea de la 3 membri ai familiei la 4 pare mai usoara decat de la 2 la 3. Temerile, nelamuririle, intrebarile sunt mai putine si din ce in ce mai rare. Suntem mai siguri pe noi ca parinti, iar schimbarea se gereaza incet, atat la noi cat si atunci cand vine vorba de fratele mai mare. L-am pregatit cum am putut mai bine pentru introducerea surorii sale in viata noastra si a lui. Nu stiam cum va reactiona cand totul va deveni realitate, el acceptand-o insa fara probleme de la bun inceput. Inca de la vizita din maternitate a vrut sa se aseze langa ea, sa o ia in brate si sa o sarute pe obraji, iar acum acasa cum se iveste ocazia cum ii mai da cate un sarut apasat pe frunte. Iar ea nici nu putea avea un frate mai mare mai bun ca el: cum scanceste un pic, lui i se ciulesc urechile si fuge repede sa o vada, ne aduce un scutec nou atunci cand o schimbam, participa la baie chiar daca din cand in cand ii mai scapa cate un strop de apa in ochi, iar seara inainte de culcare nu se baga in pat pana nu-i da un sarut de noapte buna. Se ataseaza din ce in ce mai mult de ea, iar ea s-a obisnuit cu vocea lui tare, cu tipetele si zgomotele pe care le face atunci cand se joaca.

Iar ea…ea este un bebe adorabil si cuminte daca asta inseamna ca am putut gati, aseza o masa de Craciun si chiar savura o masa ”linistita” (desertul a fost mai pe apucate!). Am putut chiar sa-i tricotez si prima sa rochita, pe care am vrut neaparat sa o termin inainte de Craciun ca sa pot sa o strecor sub brad. S-a intamplat chiar sa ne asortam la culori 🙂

Asadar primul sfarsit de an in 4 il sarbatorim acasa, printre zambete stirbe si rasete zgomotoase (depinde de copil), printre jucarii, scutece si biberoane, cu povesti de adormit copiii si plimbari in parc, cu somn intrerupt si nopti scurte, insa este frumos si nu am vrea sa fim in alta parte a lumii. Suntem recunoscatori de ceea ce avem si ne-am dori o viata mai buna tuturor copiilor, sa ajunga sa traiasca intr-o lume cu mai putina ura, cu pace in casa si in suflete, fara razboaie si ucideri de oameni nevinovati! De noi, parintii, depinde sa-i calauzim pe calea cea buna!

Sarbatori fericite si un An Nou 2017 asa cum va doriti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *