À propos

Salutare draga cititorule,

Daca ai ajuns pe aceasta pagina inseamna ca vrei sa afli mai multe despre noi. Am avea multe de spus, dar ne vom rezuma la lucrurile esentiale. Ne-am cunoscut acum 16 ani in timpul facultatii de inginerie din Iasi, eu la chimie iar Cristi la mecanica, si de atunci am ramas nedespartiti. Destinul a facut sa ajungem in Franta, tara in care locuim neintrerupt din 2007 si care ne-a dat drepturi depline ca cetateni in 2015. Aici s-au nascut cei doi copii, un baietel in 2014 si o fetita la sfarsitul lui 2016. Daca doriti sa aflati cum am ajuns in Franta si despre viata aici puteti citi articolele urmatoare: Cronica une emigrari si Viata in Franta de la A la Z. In prezent locuim in orasul Albertville si lucram ca ingineri intr-o firma ce-si desfasoara activitatea in domeniul microelectronicii.

Cat despre blog, la inceput a fost o insiruire a calatoriilor si escapadelor noastre in Franta sau in afara ei, pentru noi dar si pentru familia ramasa in Romania. De cand a aparut baietelul nostru, articolele si-au schimbat un pic infatisarea, ceea ce era firesc, subiectele fiind mai mult centrate pe copii. Framantarile noastre ca proaspeti parinti, intrebari despre cresterea si educatia copiilor, hobby-urile noastre, escapadele in 4 ce vor urma, sunt cateva dintre lucrurile despre care va veti lovi pe blog. Toate articolele sunt scrise de mine, Irina, majoritatea avand atribuit ca autor Delanoi2, insa veti intalni si cateva mai personale doar cu Irina. Cristi asigura partea tehnica a intretinerii blogului.

Va dorim bun venit in casa noastra virtuala si nu ezitati daca aveti o intrebare care nu-si are raspunsul in randurile parcurse pe blog sau daca doriti sa scriem despre ceva anume, sa ne contactati la adresele de email : irina_contact@yahoo.com sau cristi_contact@yahoo.com.

Motto-ul nostru : Viata este scurta, savureaz-o!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *