O dupa-amiaza in jurul barajului Saint Guérin

Anul asta iarna a fost fara prea multa zapada, iar primavara friguroasa si ploioasa. In prag de iunie inca mai speram la cateva zile insorite inainte de sosirea verii. Cum am tanjit mult dupa soare, weekend-ul ce a trecut a fost cat de cat frumos, cu 25°C si un pic de vant, asa ca nu am stat mult pe ganduri si am iesit la aer chiar daca aveam programat niste treaba prin casa. Si cum nici pe la munte nu am mai ajuns de multa vreme, noroc ca il mai admiram de la balcon, ne-am echipat repejor, ne-am luat o gustare pentru noi si pentru bebe si la pranz eram deja ajunsi la destinatie. La nici o ora distanta de casa se afla barajul hidrologic Saint Guérin, situat la 1560m in masivul muntos Beaufortain. Ne intrebam de acasa daca vom da de ceva zapada, dat fiind vremea rece din ultima vreme, insa pajistea din jurul barajului era verde si plina de floare de papadie. Aici norii acopereau deja razele soarelui, briza era mai puternica, insa asta nu ne-a impiedicat sa petrecem o dupa-amiaza in familie la marginea lacului.

Impreuna cu alte doua baraje, Saint Guérin constituie un vast ansamblu hidroelectric din regiunea Savoie. Cum sunt cateva baraje in zona in care locuim, au fost instalate numeroase sirene pentru a avertiza populatia in caz ca un baraj, dintr-un motiv sau altul, cedeaza si milioane de metri cubi de apa se revarsa amenintator dinspre munti. Alarma sirenelor este verificata in fiecare prima miercuri a lunii asa ca ne-am invatat cu ea si o recunoastem. Speram sa nu fie nevoie sa o recunoastem in alta zi decat prima miercuri. Nu stim cam care ne-ar fi sansele de scapare!

Am vazut majoritatea barajelor si toate sunt impresionante, situate la peste 1000m si inconjurate de varfuri muntoase, fiecare avand sarmul sau. Saint Guérin a fost si punctul de plecare a primei noastre drumetii in regiune. Acum 5 ani ne initiam in drumetii si ne avantam la 600m de denivelare. Acum radem, insa atunci ne-am ales cu o febra musculara de cateva zile! Efortul a meritat insa pe deplin, cand am ajuns sus am putut admira Mont Blanc-ul. Acesta este si unul dintre motivele pentru care indragim Beaufortain-ul, este un balcon natural. Nu trebuie decat sa urci un pic peste 2000m si ai ocazia sa vezi varful Mont Blanc din aproape orice colt.

Pana cand cel mic va mai creste si vom putea relua drumetiile, ne multumim sa mergem in zone nu foarte inalte, fara teren accidentat si denivelat foarte tare. Cea din jurul barajului Saint Guérin ni s-a parut ca se potriveste numai bine. Insa la fata locului ne-am dat seama ca de la parcare si pana la marginea lacului aveam un pic de denivelare pe care am estimat-o cam dificila pentru un omulet de 21 de luni.  El insa ne-a si luat-o inainte si da-i la vale! A coborat pe picioarele lui pana la lac insa bine tinut de mana lui ta-su chiar daca uneori ar fi vrut sa evadeze din stransoare. Nu am fi vrut totusi sa ajunga in tumbe direct in lac si sa pastreze o amintire nu tocmai frumoasa.

 

Ajunsi nevatamati la marginea lacului, bucuria a fost mare! Cum barajul nu era plin cu apa, am avut la dispozitie un tarm cu pietre de toate dimensiunile. Nu a mai fost chip sa-l dezlipim pana cand nu s-a saturat de aruncat cu pietre si sa rada la efectul cand lovesc apa. Ne-a fugarit intr-un sfarsit un caine cat casa de mare al unui cuplu, care nu avut nici o jena sa se balaceasca si sa se scuture de apa langa noi. Bebe nu are frica de caini sau cel putin nu de cei pe care i-a vazut pana acum. De data asta insa a ramas nemiscat si cu gura cascata. Pana si noi ne-am dat doi pasi in spate. Cainele insa nici nu ne-a bagat in seama si si-a vazut de treaba lui. Ne-am retras incetisor pe iarba la o gustare si o odihna scurta. Panorama ce ne inconjura era de toata frumusetea. In locurile umbroase de la marginea lacului, palcurile de zapada inca mai incercau sa reziste razelor soarelui, insa in curand vor disparea si vor lasa loc bocancilor drumetilor sa acopere pamantul. Sus pe munte, umbrele norilor fugariti de vant parca valsau pe pantele inzepezite. In momente din astea, ne dam seama de privilegiul pe care il avem, acela ca locuim intr-o regiune foarte frumoasa a Frantei.

Odihniti si cu burtile puse la cale cat de cat, am decis sa urcam inapoi la masina si sa mergem un pic mai sus, aproape de 2000m. La urcare insa voinicul nostru nu s-a lasat mai prejos si a vrut sa urce singur. L-am lasat insa am fost amandoi cu ochii in patru dupa el. S-a descurcat destul de bine pentru prima oara. A intampinat cateva mici obstacole, acolo unde calca pe o portiune bombata, s-a lasat si cu un genunchi in iarba, insa a ajuns cu bine la finis. Bineinteles ca am fost obligati sa ne oprim de cateva ori ca el sa se odihneasca, adica sa observe un trunchi de copac, sa se joace cu firele de iarba sau cu florile de papadie. De fiecare data ne uimeste si ne face sa dam atentie unor lucruri care au devenit prea simple si neimportante in viata de adult!

La 2000m peisajul care ne-a intampinat a fost altul. Nu am putut ajunge foarte departe pentru ca la un moment drumul nu mai era drept ci foarte denivelat din cauza unei pietre ce se desprinsese din munte. In plus zapada incepuse sa-si faca prezenta printre tufele umbroase si pe la marginea drumului. Totusi pana acolo unde am putut ajunge, am avut parte de inca o panorama incantatoare. Drumuri serpuite, varfuri albe, rauri si parauri, ba chiar si o cascada si palcuri de flori timide ni s-au dezvaluit in fata ochilor. Ne-am ales si cu cateva crengi solide pentru rosiile cherry plantate in ghivecele de pe balcon. Acum tin bine tulpina fragila, sa speram ca peste o luna vom avea si ce degusta!

Ne-am promis ca vom profita mai mult anul acesta de munte, asta daca vremea va tine cu noi, pentru ca bebe abia asteapta sa iasa pe usa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *