O saptamana in Bretania #1 : Coasta salbatica a peninsulei Quiberon

Daca ti-ai propus o vacanta in sudul Bretaniei, Peninsula Quiberon nu trebuie sa lipseasca de pe lista locurilor de vizitat. Auzisem vag despre ea, insa nu stiam mare lucru, si dupa o scurta documentare in ghidul Michelin si cateva pagini de internet mai tarziu am decis sa dam o fuga la sfarsitul unei zilei. S-a nimerit sa fie o zi ploioasa si friguroasa, cei doi strengari nefiind nici ei in forma maxima, ambii aveau 39°C, insa am decis sa-i scoatem din casa la aer curat si iodat. Si bine am facut, caci la final le-au revenit bujorii in obrajori 🙂 Peninsula Quiberon se afla la vest de Golful Morbihan, zona in care am avut cazarea pe perioada vacantei. Cu multi ani in urma era o insula, insa acum se leaga de continent printr-o bucatica de pamant, cel mai stramt loc neavand mai mult de 22 de metri. Odata ce ai intrat pe peninsula nu ai decat o strada cu doua benzi si o fasie de pamant de o parte si de alta, iar la orizont nu vezi decat apa. Dupa 1h15 de drum descopeream pentru prima oara Quiberon, aproape de asfintitul soarelui, fara sa fi stat in ambuteiaje, dupa cum vazusem intr-o dimineata cand trecusem pe langa drumul ce duce spre peninsula.

Una dintre cele mai populare statiuni balneare de pe coasta bretona renumita mai ales pentru thalasso, Quiberon este si punctul de plecare spre numeroase insule din larg: Belle-Ïle, Houat si Hoëdic. Nu am vizitat nici una dintre ele, chiar daca meritau, le-am lasat pentru alta data, cand ne vom aloca toata vacanta doar unei insule. Cu o coastă spectaculoasa la vest si plaje nisipoase la est, peninsula Quiberon oferă pe un perimetru de 14 km o varietate de peisaje care te seduc fara doar si poate. Insa ceea ce o face deosebita este la côte sauvage, adica coasta salbatica, ce se afla pe partea de vest a peninsulei. Se intinde pe o distanta de 8 km incepand de la punctul nordic, numit Percho si pana la castelul Turpaultin in sud. Pana si pe timp calm, coasta este lovita violent de valurile ce au creat de-a lungul timpului numeroase cricuri, grote si pesteri, unele dintre ele dezvaluindu-se doar la reflux. De-a lungul coastei se afla un intinerariu ce permite celor mai temerari sa parcurga cei 8 km de-a lungul falezelor ametitoare. Sunt numeroase locuri unde se poate opri pentru un picnic, chiar am vazut si un restaurant undeva la mijlocul distantei si nu mai spun de plajele salbatice, aproape pustii, unde te poti odihni ascultand valsul valurilor si cantecul pescarusilor! Ne-am oprit si noi pret de cateva minute pe plaja din Port Bara, adica mai mult eu, ca soarele era apus de multisor, iar vantul si frigul ii luasera locul. Ca toate celelalte cateva plaje de pe coasta salbatica, scaldatul este interzis pentru ca valurile sunt mari, ajungand in jur de 1m vara si atingand pana la 3m iarna. Fundul apei este presarat mai mult de stanci taioase ce se pot dovedi periculoase, si unde mai pui ca temperatura apei rar depaseste 18°C chiar si in timpul verii. Spre deosebire de plajele estice, nici o plaja de pe coasta de vest nu are post de salvamar. Cei ce se avanta in apa o fac pe riscul lor. Cu toate acestea, am intalnit cativa cunoscatori ai locului, veniti sa admire pe plaja apusul de soare in jurul unei gustari si la un pahar de vorba. Mult in larg, cativa surferi incercau sa prinda cateva valuri cu placa de surf.

De-a lungul drumului rutier ce leaga nordul de sud am fost mereu leganati de suisuri si coborasuri, incetiniti de curbe inguste si ne-am oprit de numarate ori sa filmam si sa fotografiem peisajele inca putin exploatate de mana omului si natural transformate de-a lungul anilor. In sud, ne-am oprit in portul Maria, doar pentru a parca masina. Odata ajunsi in preajma castelului Turpaultin, ai impresia ca natura ia o forma tragica. Situat pe o bucata de pamant insa scaldat perpetuu de valurile oceanului, castelul in stil aglo-medieval a fost construit de un om bogat in 1904 si reprezinta pentru Quiberon ce reprezinta Turnul Eiffel pentru Paris. Nu se viziteaza, este proprietate privata, insa o plimbare in jurul lui te face sa crezi ca esti intr-un film cu castele bantuite de fantome. Meritul este al peisajului!

Am fi putut foarte bine sa facem turul peninsulei, sa ne intoarcem pe partea estica, insa am vrut sa admiram coasta vestica, mult mai interesanta si mai frumoasa. Cel putin asta este parerea noastra! Partea estica a ramas si astazi o necunoscuta pentru noi, chiar daca este renumita pentru plajele sale frumoase, pentru porturile pescaresti si pentru conservele delicioase de sardine care le gasesti in toate magazinele de pe peninsula. Toata evadarea asta ”ne-a costat” 3 ore, am ajuns la 9 si ceva in casa, copiii au adormit insa bustean, iar noi am ramas cu sclipiri in ochi, impresionati de frumusetea locului de unde tocmai ne intorsesem, ca inca mai exista locuri ca acestea pe pamant si ca oamenii inca le conserva!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *