O saptamana in Bretania #2 : Road-trip prin golful Morbihan

In saptamana ce am petrecut-o in Bretania am avut ocazia sa descoperim Golful Morbihan, renumit pentru peisajele sale frumoase, a rezervatiilor naturale si a gastronomiei locale. Golful Morbihan este o mare interioara de circa 20 km presarata de o multitudine de insule si insulite, cele mai cunoscute fiind insula Aix si insula Calugarilor (Ïle de Moines). De altfel, in bretona Mor bihan semnifica ”mare mica”. De-a lungul golfului se gasesc numeroase porturi de plaisance, plaje care mai de care mai salbatice si mai retrase, scoli de navigatie pentru ca orice localnic are macar o barca daca nu pentru pescuit macar pentru scurte plimbari in golf. Am avut noroc sa gasim cazarea in nordul golfului, la Séné, un mic orasel care s-a existins cu timpul dar care la baza a fost un sat pescaresc. Ne-am aflat astfel in inima uneia dintre rezervatiile naturale ale golfului, rezervatia ce poarta acelasi nume, Séné, unde mii de pasari migratoare si pasari anuale se intalnesc pentru a reintregi biodiversiatea acestui loc. Am profitat cat mai mult de timpul avut la dispozitie pentru a cunoaste cat mai bine aceasta zona, a ne impregna cu aer iodat, cu mirosul salin si cu zgomotul valurilor aproape in fiecare sfarsit de dupa-amiaza.

Deja din prima zi cand am ajuns, dupa ce proprietarul ne-a predat apartamentul si dupa un somn scurt cat sa ne recuperam un pic dupa cele 10 ore de mers in masina, am dat o fuga la sfarsitul dupa-amiezei la cea mai apropiata plaja. Intr-un mic port pescaresc, pe numele sau Port Anna, am gasit o fasie de nisip care in mod normal la maree inalta este acoperita, unde am facut cunostinta cu primele peisaje ale zonei si am adunat primele cochilii. Aici am intalnit multe barci de pescuit pentru ca localnicii inca practica pescuitul artizanal, insa si vase de mare tonaj pentru ca Port Anna constituie un pasaj obligatoriu pentru vasele ce vor sa ajunga sau sa plece in/din portul orasului Vannes, cel mai important nod maritim din zona.

Intr-o alta zi ne-am propus sa facem turul peninsulei Rhyus, care formeaza de fapt bratul de sud-est al golfului Morbihan. Incepe de la sudul rezervatiei Séné si se intinde pana la Portul Navalo, port ce face legatura dintre golful Morbihan si oceanul Atlantic. Ghidati de Michelin, primul punct de oprire a fost la Maison du cidre din localitatea Le Hézo, unde am descoperit un cidru artizanal facut cu merele din zona si de unde am plecat cu vreo 15 sticle de 3 categorii de cidru: brut, dulce si fructat 🙂 . Cu aceasta ocazie, am primit un pliant cu 6 locatii in care daca mergeam si cumparam ceva din fiecare, primeam o stampila care atesta cumpararea produselor. Daca le adunam pe toate, de la ultima locatie primeam un cadou surpriza. Am plecat astfel intr-o cautare de comori, reusind sa adunam toate cele 6 stampile. Si cadoul primit ce a fost? Pai, un sac din bumbac cat sa-ti faci cumparaturile de la piata cu logo-ul produselor participante. Din mini-road tripul asta gastronomic ne-am mai ales cu biscuiti bretoni cu diferite arome si foarte, foarte gustosi, cu pate-uri din alge si din ficat de cod, cu somon afumat, cu carnati uscati, cu crema de caramel cu unt sarat (caramel au beurre salé sau creme salidou, crema tipic bretona care o folosesc ca topping pe clatite), cu sare marina si conserve de sardine si de ton si bineinteles cu branza, tome de Rhyus, specialitatea regiunii. Astfel ne-am facut o idee despre produsele lor locale si artizale. In localitatea Saint-Armel de exemplu, se afla fabrica de biscuiti Vénètes, niste biscuiti divini dupa ce am avut ocazia sa degustam mai multe feluri, am plecat cu 5 tipuri. De aici am cumparat si cel mai bun kouing-amann pe care l-am mancat in vacanta asta! Este un desert breton, obtinut dintr-un aluat fin de paine, rulat in forma de cochilie de melc, presarat cu unt si cu zahar. In timpul coacerii, untul si zaharul se topesc iar amestecul caramelizant format patrunde printre foile aluatului. Este o bomba calorica, dar super delicioasa, te lingi pe degete nu alta! Tot aici, ghidul nostru Michelin ne-a spus ca ar fi interesant sa vedem insula Tascon, o bucata de pamant care nu depaseste 1,5 km lungime, ce se leaga de continent doar la maree joasa, cand apare o sosea de 400m ce conduce spre insula. Cum nimerisem exact in  perioada de reflux, am putut traversa cu masina si intra pe insula, insa se poate merge si pe jos. Insula este locuita de cateva persoane ce au aici rezidente secundare. In rest, cunoscatorii vin pe insula pentru oaza de liniste, departe de lumea moderna, prealabil cu o sapa si o galetusa pentru a cauta crustaceele ramase dupa maree. Ne-am oprit pe una dintre bucatile de plaja pentru a ne intregi colectia de cochilii. S-a nimerit sa fie o zi mai friguroasa si cu un pic de vant, dar am putut profita impreuna cu copiii de acest moment de liniste. Nu eram mai mult de 10 persoane pe plaja, si cum era aproape de pranz, doi tineri chiar venisera cu cosul de picnic si cu 2 pahare de vin.

Coborand spre sudul peninsulei am ajuns la una dintre cele mai impresionante plaje pe care am avut ocazia sa le vedem. Se poate ca si vremea sa fi contribuit nitel la aspectul tragic al plajei Goh’velin de langa localitatea Saint-Gildas-de-Rhyus. Pe asa o vreme, ce statea aproape sa ploua, am fost singuri pe plaja lunga de 2 km si am admirat contrastul dintre apa involburata de o culoare verde-albastruie, cerul amenintator de innourat si nisipul galben-portocaliu plin de alge aduse la mal. De aici, ai vedere directa spre peninsula Quiberon, insa in conditiile date abia se zarea orizontul. Pentru a ne incalzi ne-am oprit in Arzon, un oras ce se gaseste aproape la capatul peninsulei Rhuys, unde am mancat o clatita calda cu crema salidou. Ne-am dezmortit picioarele plimbandu-ne prin portul de plaisance al orasului plin de barci evident parcate pentru ca vremea nu prea permitea o plimbare in larg. Chiar si asa, Arzon l-am gasit foarte animat, faleza fiind plina de restaurante si magazine tipice pentru atragerea turistilor. Tot aici ne-am oprit la o plaja din apropiere unde, pentru a ajunge la ea, a trebuit sa traversam mai multe drumuri batute de drumeti. Noroc cu vremea nasoala, mai apoi afland ca aici se practica nudismul chiar daca nu este permis. Ce surpriza trebuie sa aiba drumetii ce trec pe langa plaja asta! Ajunsi intr-un final in Port Navalo, nu am zabovit mai mult de cateva clisee trase cu aparatul foto. Pana si saracul salvamar ce se afla singur pe plaja era zgribulit de frig. Odata terminat turul peninsulei Rhyus a inceput sa ploua, copiii insa au dormit in masina tot drumul la intoarcere, noi dezbatand deja cine si ce mananca din produsele proaspat gasite in ”cautarea de comori”. Am ajuns cu toate pana la noi acasa in Savoie, si pana in prezent in afara de cidru, biscuiti si somon, restul sunt in camara, provizii pentru toamna-iarna.

Ultima zi de vacanta am lasat-o pentru degustarea de stridii. Nu se putea sa ajungem in zona asta si sa plecam fara a manca macar o stridie. Pofta mai mare este a mea, Cristi nu prea se da in vant dupa ele, prefera crevetii si calamarii. Sunt multi crescatori de stridii in golf care propun degustari direct de la sursa, la cativa metri de locul de unde culeg in fiecare zi fructele de mare. Indiferent ce ai alege, nu cred ca poti da gres, toate sunt de calitate. Am comandat un platou mediu la 18€ cu stridii, scoici si creveti, impacand astfel pe toata lumea. Ok,  mai putin pe Cristi, pentru ca fiu-sau a dat de gustul crevetilor si i-a mancat aproape pe toti 🙂

Port Anna

Soseaua ce duce spre insula Tascon

Fabrica de biscuiti Vénètes
Plaja Goh’velin de langa Saint-Gildas-de-Rhyus

Arzon

Plaja Kerver langa Arzon

Port Navalo
Séné

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *