O zi la ferma de animale Chez Pépé Nicolas

Piticul nostru a inceput sa fie cu adevarat interesat de carti cam pe la 18 luni. Desi si inainte ii citeam in fiecare seara macar o poveste, se plictisea si nu avea rabdare sa asculte pana la capat. Asa ca am schimbat tactica si in loc sa-i spunem toata povestea ii aratam cu degetul o imagine de pe fiecare pagina si ii rosteam ceea ce ii aratam. Astfel mergea mai repede, era atent si cu timpul a invatat cuvintele si asocierea cu imaginile din carti. Cu timpul i-a venit si rabdarea si am inceput cate un pic sa-i lungim povestea si sa ne apropiem din ce in ce mai mult de ceea ce era in cartea respectiva. Asa se face ca a inceput sa aiba preferinte, iar una dintre ele si favorita n°1 este cartea cu animalele de la ferma. In ultimele doua luni ne-a servit-o dimineata-pranz-seara, chiar de mai multe ori pe o sesiune de citit. Intr-un cuvant, ne-a innebunit cu ea! Vazandu-l atat de entuziasmat de animalele din carte, ne-am zis sa-i facem o surpriza si sa i le aratam live. A picat numai la tanc in timpul saptamanii de concediu de la inceputul lui august cand eu voiam sa mergem la munte, sa motaim intr-un sezlong in fata unui peisaj alpin, inconjurati de munti si de sursurul paraurilor reci.

Cum in Franta cei care locuiesc la sate nu au animale domestice pe langa casa, a trebuit sa ne orientam spre o ferma, in care poti vizita, degusta produse si chiar innopta cateva zile. Ceea ce am gasit pana la urma insa a fost perfect din toate punctele de vedere. O ferma in inima muntilor la 1900m altitudine! Chez Pépé Nicolas, caci asa se cheama ferma pe care am descoperit-o, este o afacere familiala inceputa in anii ’50, ajunsa la a treia generatie, care s-a dezvoltat si extins cu timpul. Astazi cuprinde un restaurant cu terasa, un magazin cu produse locale, si cateva cabane alpine in care sunt adapostite animalele. Mai are un iaz in care se balacesc ratele si gastele, cateva adaposturi pentru iepuri, un cotet pentru porci si un staul pentru vaci. Animalele sunt in libertate sau in semi-libertate ceea ce face si mai interesanta vizita la ferma. Ferma se gaseste intre doua statiuni de schi, Les Menuires si Val Thorens, si este deschisa atat vara cat si iarna. Vara este un pasaj obligatoriu pentru cei ce fac drumetii prin imprejurimi, iar iarna un desfat culinar pentru schiorii ce prefera un dejun copios si gustos dupa o dimineata plina de schi. Noi am fost simpli oaspeti, ne-am parcat masina si am avut de mers si urcat cam 5 minute pana am ajuns la ea. Cum era aproape de ora pranzului, nu era inca aglomerat, asa ca am putut deja face un tur rapid pe la toate cabanele ca sa ne facem o idee, apoi ne-am asezat la o masa pentru a servi dejunul.

In cateva momente s-au ocupat toate mesele de la terasa si am fost bucurosi ca ne rezervasem masa dis de dimineata inainte sa plecam de acasa. Ne-am dat seama ca restaurantul este foarte aglomerat, nici bine nu se elibera o masa ca se si ocupa la loc. La masa am fost acompaniati de cantece de cocos, iar o capra se asezase chiar intre picioarele noastre. La sfarsit, patronul restaurantului a trecut pe la toate mesele intreband pe toata lumea daca totul a fost ok si daca le-a placut ceea ce au servit. Preturile sunt cam piperate, insa produsele sunt tipice savoyarde, proaspete, locale si foarte gustoase. Pana si in meniul de vara gasesti feluri de mancare care se servesc iarna gen tartiflette, croziflette, fondue savoyarde, raclette, insa asta este o strategie pur marketing pentru turisti. Deserturile sunt si ele pe masura, servite artistic. Tarta cu afine cu strat de crema de zahar ars servita alaturi de o cupa de inghetata de afine si un pic de frisca face toata diferenta fata de cele servite in refugiile montane. Intr-un cuvant masa a fost un regal total pentru toti trei!

Dupa masa ne-am facut curajul sa mergem la animale. Toate sunt prietenoase mai ales caprele care vin si-ti cauta mainele ca sa le scarpini intre coarne. Cel mic le-a adorat din prima, le-a mangaiat, le-a dat de mancare, le-a tras de talangile de la gat, pe una chiar a si imbratisat-o. Au fost preferatele lui. I-au placut si iepurii pe care i-a fost cam greu sa-i prinda si sa-i mangaie. Am trecut de vreo cateva ori si pe langa iazul unde se scaldau ratele si gastele si abia-abia il puteam retine sa nu se duca dupa ele in apa. Vacile, magarii si porcii erau in semi-libertate dupa un gard, asa ca ne-am multumit doar sa-i admiram de la distanta. La un moment dat a vazut cocosul care era cocotat sus pe deal si cum era animalul lui preferat din cartea cu animalele de la ferma a dat fuga dupa el. A reusit dupa cateva cazaturi usoare sa ajunga sus, insa cocosul plecase demult si s-a trezit in fata cu doi iezi. S-au speriat unii de altii asa ca a ramas cu buza umflata de data asta, fara cocos si fara iezi.

De sus ne-am dat seama ca se poate urma un drum asa ca ne-am indepartat un pic de ferma sa exploram un pic imprejurimile. Am alergat, ne-am odihnit pe o banca pe care am gasit-o la cativa zeci metri de ferma, ne-am invartit si ne-am ametit, am admirat ghetarul Péclet-Polset ce se impunea grandios in fata noastra. Cam dupa o ora ne-am intors spre ferma, iar curtea unde dimineata erau cativa vizitatori era acum plina.

Parca acum erau si mai multe capre, unele dintre ele ajunsesera pana pe acoperisul restaurantului. In spatele fermei aveai si un ”spatiu lounge” cu sezlonguri si chiar doua paturi care se pare ca aveau o anumita istorie dupa cum scria pe eticheta atasata pe ele care-ti cerea sa te descalti daca doresti sa te intinzi pe ele. Toata ziua cerul ne-a fost survolat de parapante fiind un loc propice pentru vant, zona survolata fiind foarte frumoasa.

Pana am ajuns jos se facuse deja ora trei jumatate, ora la care incepea mulsul caprelor. Acum intelesesem de ce era asa de aglomerat. Nu degeaba Chez Pépé Nicolas este o ferma pedagogica! Doi ciobani s-au asezat pe cate un scaun si au luat caprele pe rand la muls. In acest timp vorbeau cu cei ce asistau, dar mai ales cu copiii care puneau toate intrebarile posibile. Cea mai tare pe care am auzit-o nu a fost de la un copil ci de la o doamna, care se vedea ca nu este din provincie ci mai degraba din capitala: ” -Mulgeti caprele si in weekend?”, intreba ea ”- Cum adica madam, nu inteleg?!” ii raspunde mirat ciobanul. ”- Caprele nu stiu cand e weekend sau zi de sarbatoare, trebuie mulse in fiecare zi!!” i-a raspuns ciobanul in cele din urma. Copiii mai indrazneti si curajosi luau locul ciobanului si cu un pic de ajutor reuseau sa scoata o jumatate de pahar de lapte de capra, care era servit celor din jur.

 

Pe la 5 dupa-amiaza ne-am luat in sfarsit la revedere de la animale. Nu prea ne dadeam dusi, am fost foarte incantati si noi adultii, d-apai cel mic! Bineinteles ca in masina a cazut la datorie pana acasa, insa in zilele ce au urmat tot nu ne-a slabit cu cartea lui preferata. Ceea ce este amuzant insa este ca de fiecare data cand o lecturam recunoaste caprele, pe care inainte nu prea le baga in seama prea mult, si le cauta in poze tatele pentru lapte! Cum mama-soacra nu a crezut ca toate caprele sunt vii in pozele ce i le-am trimis, iata mai jos un video cu periplul nostru la Chez Pépé Nicolas, asa se convinge si ea ca nepotul-sau chiar s-a imprietenit cu caprele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *