Sardinia // Picnic with a view

Nu stiu cum sa incep. Nu stiu cu ce sa incep. M-am tot gandit cum sa transcriu in cuvinte cele traite pe aceasta insula fermecatoare. Mi-a fost teama ca nu-mi aleg potrivit cuvintele si ca nu transmit cat mai aproape de realitate frumusetea locului. Ne-am perindat in sudul insulei, mai exact in extrema sudica, si ne-am lasat purtati de noi si noi descoperiri la fiecare intorsatura de coasta, cu fiecare viraj cascand gura la peisajul ce ni se defila in fata ochilor. Sardinia nu a fost prima noastra alegere pentru aceasta vacanta, insa la sfarsitul ei am concluzionat ca trebuie sa mai revenim aici de cel putin 3 ori. Atat de mult ne-a incantat si ne-a purtat intr-o calatorie de suflet ca ne va ramane mult timp intiparita in minte! Cand am plecat nu aveam nimic planuit ce sa facem, am descoperit la fata locului si parca a fost mai bine asa, surpriza fiind si mai mare!

Pana la urma m-am hotarat si pentru o prima incursiune in vacanta noastra din Sardinia am decis sa imortalizez cele mai frumoase momente pe care le-am trait impreuna cu copiii. Fara sa o fi facut inadins, vacanta asta parca a fost un pic pe un mod mai slow. Ne-am dat seama ca insula este destul de mare si ca nu are rost sa fugim dintr-un loc in altul, mai ales ca sunt o gramada de lucruri de vazut in fiecare coltisor al insulei. De exemplu, Cagliari, capitala insulei, am survolat-o pe la periferie insa nu am avut timp sa revenim sa o vizitam. Am preferat lucrurile simple si usoare, in natura, astfel copiii au putut fi liberi sa zburde si sa exploreze cu usurinta. In majoritatea deplasarilor avem obiceiul sa ne pregatim mancarea in casa pe care o inchiriem, in special cina. De aceasta data, am adaugat la masa de pranz sandwich-uri pe care le-am degustat in locuri incredibile. Ba pe malul marii, ba cototati pe faleze sau pe dune de nisip, de fiecare data inconjurati de muzica si de dansul naturii. Pentru ca Sardinia este inca o insula prezervata de turismul de masa, fara hoteluri care blindeaza plajele, fara all inclusiv la tot pasul. Isi pastreaza inca autenticitatea si apoi, ar fi un regret amarnic sa nu explorezi insula la cate are de oferit: o biodiversitate remarcabila, o istorie veche si bogata ai caror ramasite in stil nuraghi si orase de pe vremea romanilor inca se mai percep pe tot teritoriul insulei si bineinteles, nu mai vorbim de plajele si cricurile cristaline in care apa marii capata nuante de smarald! Am inteles ca partea de nord este ceva mai turistica avand la randu-i locuri frumoase de vazut, insa sudul, cel pe care l-am frecventat noi, ne-a dat pe spate!

Nido dei Passeri pe insula Sant’Antioco

Insula Sant’Antioco este legata de Sardinia printr-un pod ai carui vestigii romane au ramas inca in picioare. Este cea mai mare insula a Sardiniei, fiind un teritoriu mai mult rural, doua orase, ambele foarte frumoase, fiind singurele zone urbane ale insulei. Numai ca insulita asta ascunde multe secrete, un tur de aproape o zi pe ea ne-a dezurbanizat total! Pur si simplu, la fiecare oprire nu auzeam decat adierea usoara a vantului si din cand in cand un cantecel de pasare. Aici am avut impresia ca suntem la capatul lumii, peisajul idilic de pe Sant’Antioco ne-a indemnat sa visam cu ochii deschisi la o casa pe varful unui deal cu vedere spre mare, cu copii alergand in jur, fara griji si fara program, numai noi si nimic altceva. Au fost multe locurile in care ne-am oprit, de asta ne-a si luat o zi, iar cel de picnic ni l-am ales la Nido dei Passeri, la marginea unor faleze de aproape 20m inaltime deasupra marii! Noroc de ghidul Michelin, pentru ca pe harta nu este marcat si nici pe teren nu am vazut indicatoare. Am gasit o parcare unde am lasat masina si am pornit la pas printre tufisuri si boscheti pana am dat de un loc ametitor, la propriu si la figurat. Ne-am asezat in securitate departe de marginea falezelor si ne-am luat picnicul cu panorama cea mai frumoasa din viata noastra! Falezele din argila se intind pe 2km iar cei mai temerari pot cobori printre ele ajungand pana jos la pietrele desprinse si cazute in mare. Am preferat sa le admiram de la inaltime dandu-ne parca impresia unei fantani uriase de ciocolata. Copiii au fost in elementul lor, tupaind printre carari, admirand nenumaratele flori de camp de-o parte si de alta a drumului. Fiind situat pe partea de vest a insulei imi imaginez ca este si un loc romantic de admirat asfintitul soarelui!

Cala Lunga

Cativa km mai la sud de Nido dei Passeri se afla plaja Cala Lunga. De obicei aici apa este translucida insa pe vremea care am ajuns noi, cativa nori turbulenti si un pic de vant, nu ne-a dat posibilatea sa o admiram la adevarata ei valoare, nu asta a contat insa cel mai mult pentru noi. Plaja este brodata de o parte si de alta de recife si roci pe o lungime de cativa zeci de metri, de unde si denumirea de Cala Lunga. Aici am luat o gustare rapida, copiii fiind mai mult decat nerabdatori sa incerce nisipul, sa-si plimbe camioanele si motocicleta si sa alerge in voie pe plaja. Si chit ca plaja era plina de alge aduse la mal de marea involburata, asta nu a fost un impediment sa nu ramana un moment frumos petrecut aici.

Porto Pino

Este plaja pe care ne-a recomandat-o gazda noastra, spunandu-ne ca neaparat trebuie sa-i facem o vizita, aratandu-ne cateva poze pe telefon care ne-au convins imediat. Porto Pino este o plaja salbatica, dantelata de-a lungul cu dune inalte de nisip alb si fin, unele dintre ele ajungand pe la 20m. Cand ne-am plimbat pe Sant’Antioco am putut-o identifica de la distanta, datorita nisipului alb ce stralucea la soare. Ceea ce nu stiam si banuiesc ca nici gazda, a fost ca in perioada aflata in afara sezonului estival accesul la ea este mai dificil. Adica, am avut vreo 2 km de mers pana sa ajungem la dune, cele mai mici dintre ele, un siroi de apa mai larg venit dinspre mare oprindu-ne avantul spre cele mai inalte. De obicei, o a doua varianta se acceseaza pe un pod care permite imediat intrarea pe plaja. Podul se afla insa pe proprietate privata si se plateste, iar acum nu era nici macar la locul lui. Nu a fost cu suparare, ci dimpotriva, mersul pe jos ne-a facut sa savuram si mai mult dejunul odata asezati pe nisip, iar copiii au fost incantati sa se joace in nisip chiar daca soarele nu a fost mai deloc la rendez-vous. Un pic mai sus, pe dune, nisipul este curat, fara flora marina ce am gasit-o vanturata de-a lungul plajei. Aici sus, nisipul este pieptanat doar de adierea vantului, creandu-i usoare ondulatii la suprafata.

♥ Piscinas

Pe partea de sud-vest a Sardiniei se afla una dintre minunile Mediteranei, astfel fiind supranumita Piscinas, o intindere mare de dune atat pe lung cat si pe lat. Cand am coborat din masina am avut impresia ca ne aflam undeva in far-west. In contrast cu Porto Pino, dunele de la Picinas sunt galbene, si ceva mai inalte cu cat avansam in interior, 70m fiind maximum atins. Am lasat-o pentru ultima zi, caci se afla oarecum pe drumul de intoarce spre nordul insulei de unde aveam sa luam feribotul a doua zi dis de dimineata. Am facut bine, pentru ca dupa aproape doua ore de drum serpuit de-a lungul coastei si inca vreo 9 km pe un drum forestier ajungeam la unul dintre cele mai frumoase locuri pe care il vazusem pana acum. O limba de nisip desparte teritoriul propriu-zis al dunelor de apa marii, iar contrastul culorilor se intrepatrunde natural caci si aici bineinteles, totul este pastrat, fara vreo amenajare speciala pentru primirea turistilor. Un mic pod asigura totusi transferul pana la mare, insa se afla la margine, afectand cat mai putin dunele. Diferenta la acest picnic a facut-o si cutia cu prajituri sarde, oferita de gazda inainte de plecare. Le vazusem pe ici pe colo in plimbarile noastre, insa nu le incercasem pana atunci. Din aluat de foietaj, umplute de crema, foarte gustoase si calorice in acelasi timp. Le-am dat insa gata pe toate, fara nici un regret. Aici ne-am luat la revedere de la Sardinia si i-am spus pe foarte curand!

Acum nu ne ramane decat sa asteptam cuminti urmatoarele picnicuri in Sardinia!

Copii in bucatarie // Painici simple pentru ora gustarii

Ora gustarii in Franta este sacra. In jurul orelor 16h-17h dupa-amiaza francezii sunt obisnuiti sa ia o gustare legera. De obicei, aceasta gustare este mai mult atribuita copiiilor, ei fiind cei mai nerabdatori si mai ales intotdeauna doritori de o mica colatiune. Cel mai adesea parintii le dau copiilor prajituri, bomboane, ciocolata, creme, etc, acestea continand mult zahar rafinat, arome si coloranti sintetici, deloc sanatoase si total periculoase pentru ei. Noi preferam fructele proaspete sau uscate, diferite nuci si seminte, lactate si branzeturi, mult mai adaptate pentru un copil in plina crestere. Stiam ca atunci cand va incepe gradinita, fiul nostru ne va cere dulce, pentru ca va vedea la ceilalti copii si in plus, la cantina desertul nu este de fiecare data cel mai sanatos. Ne straduim de fiecare data sa-i punem in sacul de gradinita un fruct si ceva de rontait, de cele mai multe ori cumparat de la magazin gen biscuiti simpli sau grisine si ma straduiesc macar odata pe saptamana sa-i pun ceva pregatit in casa. Acest ceva poate fi si dulce, atata timp cat stiu ce am pus in el si am control asupra cantitatii de zahar. Singurul lucru care il evit atunci cand prevad gustarea pentru gradinita sunt prajiturile ca contin creme, cele care au un continut moale, preferand sa fie mai simple dar gustoase. Am facut odata eroarea si i-am pus 2 pancake-uri si chiar daca a plecat cu ele intr-o cutie de metal, s-a intors cu ele pe langa cutie, umpland sacul de bucati lipicioase de resturi de pancake 🙂

De cele mai multe ori cand pregatesc cate ceva dulce fiul nostru vine sa ma ajute. Ma ajuta atat cat crede el si cat are chef. Eu trebuie sa-mi pastrez rabdarea la toate stangaciile si micile accidente ce apar aproape de fiecare data. Nu intotdeauna am rabdarea necesara, pentru ca timpul imi lipseste si o ora calculata pentru mine se dubleaza atunci cand el ma acompaniaza. Am invatat cu timpul sa am din ce in ce mai multa rabdare, sa nu ma mai enervez ca faina s-a insirat peste tot sau s-a ca amestecat si coaja de ou in aluat. „Nu-i grav, mama!” cum spune el de fiecare data. Pana acum nimic nu a fost grav pentru el si cat de multa dreptate are! De la un timp, fiica noastra a devenit si ea interesata de ce se petrece pe masa, insa nu intr-atat incat sa-mi caute prin oale. Dar nu cred ca va trece mult timp si-i voi avea pe amandoi flancati la stanga si la dreapta mea. Pe de o parte abia astept sa impartim astfel de momente impreuna, sa capete autonomie, sa faca singuri si sa inteleaga cum se obtine un anumit lucru. Problema nu este la ei, ci la noi, adultii, nu prea reusim sa ne conectam usor la lumea lor, acolo unde timpul, stresul si alte chestii din astea nu exista. Daca insa ne uitam in detaliu, cu ochi de copil, gasim uimire, bucurie, extaz, dar si frustare, neintelegere, emotii inca imposibil de gerat pentru un copil mic si pe care noi adultii nu avem timp sa le intelegem.

Inca din weekend mi-am propus ca ziua de 1 Mai sa le-o dedicam copiiilor. S-a intamplat sa fie o zi cu ploaie mocaneasca de dimineata pana seara. Asta nu ne-a oprit sa iesim vreo 2 ore sa ne plimbam prin oras si prin parcuri. In casa, am inaugurat noua vopsea pentru copii special pentru creatii cu mainile si de ce nu, cu picioarele 😉 Am pregatit si o mica sedinta de patiserie cu fiul nostru, tura asta fiind hotarata sa-i acord timpul de care are nevoie pentru a duce la bun sfarsit reteta, bineinteles sub indrumarea si cu ajutorul meu. Ideea mi-a venit dintr-o carte imprumutata de la biblioteca. Autoarea, o frantuzoaica ce-si creste copii acasa in spiritul Montessori a publicat multe carti inspirate din aceasta pedagogie. Cartea noastra – Gustarea – face parte din colectia activitatilor practice. Cartile au ca protagoniste doua fetite care fac diferite activitati, au text simplu si la obiect, iar imaginile vorbesc de la sine. La sfarsitul fiecarei povesti, autoarea propune o activitate simpla in legatura cu subiectul cartii. Aceasta colectie de carti este prevazuta pentru copii incepand cu varsta de 3 ani. Vazand ca tot ii place sa o rasfoiasca si sa priveasca imaginile l-am intrebat daca ar vrea sa faca si el ca fetitele din carte. Raspunsul a fost afirmativ. Zis si facut, la sfarsitul diminetii de 1 Mai si-a suflecat manecile, si-a pus sortul de bucatarie, a luat pozitie pe turnul sau de observare si a trecut la treaba. In poveste, cele doua fetite pregatesc paini umplute cu diferite lucruri dulci sau sarate pentru ora gustarii care le vor imparti cu cativa mici invitati. La sfarsit, ne este prezentata reteta in pasi si in imagini simple, intr-atata incat fiul nostru a fost capabil sa descifreze de ce ustensile are nevoie si cum trebuie parcursa reteta.

Asadar avem nevoie de:

        500g faina de grau T65 bio 
        1 plic drojdie uscata (4.6g) 
        30 cl apa
        un varf de cutit de sare daca le vreti dulci 
        2 lingurite rase de sare daca le vreti sarate 
        umplutura: bucati de ciocolata neagra, fructe uscate, seminte pentru cele dulci 
        sau masline, branza, legume pentru cele sarate.      

Inainte de toate se pune drojdia la inmmuiat cu un pic de apa calda. Intr-un castron se pune faina (pe care nu am cernut-o de tura asta) si sarea si se amesteca cu o lingura. Se adauga drojdia si apa si se continua sa se amestece pana se incheaga un aluat. Se rastoarna totul pe masa curata si se framanta timp de 10 minute. Ei, etapa asta a fost preferata lui, a tras si a intins de aluat sa-i iasa duhul nu alta, l-a gustat sa vada daca mai trebuie framantat, l-a rasturnat si l-a sucit pe toate partile 🙂 Dupa framantarea asta dinamica, se aseaza saracul aluat in castron si se lasa sa-si traga sufletul o jumatate de ora. In etapa urmatoare se portioneaza aluatul in 8 parti egale si se adauga umplutura aleasa. Cat timp copiii au fost la siesta de pranz, painicile s-au mai odihnit vreo ora inainte de a fi date la cuptorul incis la 230°C timp de 20 de minute. Inainte de a fi date la cuptor se ung cu apa si se presar cu faina. Cand s-au trezit copiii painicile se terminau de rumenit in cuptor. Daca inca mai erau un pic somnorosi, mirosul si curiozitatea de a le gusta cat mai repede i-au trezit de-a binelea. Au dat tarcoale in jurul mesei, si-au schimbat pozitiile pe scaune si nu au slabit din ochi cele 8 paini asezate pe tava. Le-au degustat calde, cele cu ciocolata fiind preferatele lor, au ramas chiar si pentru seara alaturi de o cana de lapte cald si pentru gustarea de a doua zi. Le-am asezat pe raft la indemana lor, sa se poate servi liber atunci cand doresc.

Cata bucurie a fost in ochii lui sa-si vada gustarea facuta cu  propriile lui maini! Cata incredere a capatat, cata stima de sine! Si ce mandru le arata surorii sale si lui taica-su painicile din cuptor! Cat de mult am mai invatat eu acum cand nu am mai dat importanta timpului si am ales sa tin cont de ritmul lui! Daca pentru mine sa gatesc este o rutina aproape zilnica, pentru el a fost o experienta pe care nu o va uita usor. Si i-am promis ca de acum vom petrece astfel de momente mai des!

 

Weekend de primavara la Marea Mediterana

Luna asta a lui aprilie a fost nebuna din toate punctele de vedere. Acasa, nu prea am reusit sa tinem planul pe care ni l-am propus. Cel mai mare consta in reamenajarea gradinii de pe balcon. Spre bucuria copiilor am reusit sa ne facem timp o dupa-amiaza si sa plantam acolo cateva legume, plante aromate si ceva floricele. Proiectul era mai complex insa nu am reusit sa-l ducem la capat cum era planuit. Vom fi foarte multumiti daca vom avea deja roade din ceea ce am plantat. Nu ne lasam insa si ne vom ocupa de partea a doua a gradinii in luna lui mai. Apoi, cu schimbarea sezonului si cu o vreme destul de calda pentru luna lui aprilie am vrut sa facem o triere generala a tuturor hainelor, sa scoatem hainele pentru sezonul primavaratic, sa le donam pe cele care nu le mai folosim. Nu am facut nimic din toate astea, nu am avut timp. Iar la serviciu a fost o harababura totala, seara cadeam lati in pat, ne-a cam dat peste cap tot programul, incat abia am reusit sa mai gatim pe ici pe colo.

A fost si o parte buna in valtoarea asta, si noroc ca a fost, ca ne-am mai tras sufletul si ne-am reconectat in familie. Am tras o fuga weekend-ul trecut la mare. Si vai, ce bine a mai fost! Am pris o vreme nebuna, ca sa mentin emotia de la inceputul acestor randuri 🙂 Nebuna pentru ca in toata tara timp de vreo saptamana am avut temperaturi de vara, termometrul urcand pana la 30°C. Caldura mare mon cher pentru luna lui aprilie! Am dat fuga la magazin pentru a ne procura costumele de baie si vineri dupa-amiaza dupa 4 ore de drum aveam picioarele in apa. Am ales un colt linistit de pe litoralul francez, orasul Montpellier. Il cunoastem destul de bine, el fiind orasul care ne-a deschis portile catre Franta. Aici am inchiriat o casa in mijlocul orasului in care copiii au putut sa se joace in gradina, sa admire florile primavaratice ale gazdei, sa caute printre rasaduri melci si ganganii, iar noi ne-am savurat cafeaua pe terasa sub roua diminetii. Cel mai mult timp l-am petrecut pe plaja, la Palavas-les-Flots, un orasel portuar situat la cativa km de Montpellier. Copiii au profitat din plin, au fost momentele lor preferate sa se joace in nisip si in apa, sa caute cochilii de scoici, au admirat chiar si niste crabi mai curiosi iesiti la mal! In oras am tras o fuga la sfarsit de dupa-amiaza alegand o plimbare cu tramvaiul, in locul masinii, spre incantarea copiilor. Ne-am pierdut printre cateva stradute mai indepartate de forfota din Place de la Comedie, punctul zero al orasului, am mancat cate o inghetata si ne-am oprit intr-un parc de joaca pana la apusul soarelui. Dimineata inainte de intoarcerea acasa am trecut prin portul Palavas-les-Flots, de unde ne-am fi ales cu niste peste proaspat de pe tarabele pescarilor daca l-am putut pastra pana acasa. Am incheiat cu un dejun tipic regional, bourride sétoise, un fel de mancarica de peste cu cartofi si ne-am intors acasa la oile noastre.

Escapada asta ne-a facut asa de bine, deja doar privindu-i pe copii avansand in experiente si in descoperiri noi, unele de care nu eram total constienti ca le pot asuma fara probleme. Acum ca ne-am luat o mica doza de vitamina D, nu asteptam decat urmatoarea escapada, avand in vedere ca vine luna lui mai, luna in care francezii au cele mai multe zile de sarbatoare si prin urmare tot atatea ocazii de plecat la drum 😉

Despre cititul cartilor copiilor nostri

Sunt o foarte mare amatoare de citit carti. Cu toate astea am avut o perioada in ultimii cativa ani in care nu prea mi s-au lipit cartile de mana. Nu stiu de ce am lasat pasiunea asta deoparte. As putea spune ca mintea mi-a fost ocupata cu alte indeletniciri care m-au tinut ocupata ca nu am mai avut vreme sa mai tin o carte in mana. Venirea pe lume a primului copil a reaprins insa dorinta de a citi. E ciudat, stiu! Dar iata ca mi-am gasit timp, intre schimbat scutece, alaptat si ingrijit un bebelus sa mai deschid o carte. Ritmul a fost bineinteles lent la inceput insa treptat am reluat obiceiul de a citi cate putin in fiecare seara inainte de culcare. La inceput m-am relansat in cateva carti de parenting, in pedagogii de educatie, iar acum am ajuns sa citesc despre alimentatie, cosmetica, bucatarie, stiinta, etc. Imi lipsesc romanele si nuvelele, si desi am cateva bune care astepta cuminti in biblioteca de cativa ani, nu reusesc sa pun mana pe una, domeniile citate mai sus ma intereseaza la maxim in momentul actual. Acest lucru este in stransa legatura cu faptul ca vreau sa ma informez cat mai mult in diferite domenii pentru a urma tendinta noastra spre o viata mai sanatoasa.

In schimb, ceea ce ador sa citesc de cand am devenit mama sunt cartile editate pentru copii, un univers pe care l-am descoperit impreuna cu fiul nostru si pe care continuu sa-l imbogatesc cu fiecare carte adaugata in biblioteca copiilor. In fiecare seara inainte de culcare avem ritualul nostru: incercam sa avem o ora sau o ora jumatate impreuna cu copiii in camera lor. Nu este cazul de fiecare data, mai ales acum de cand zilele s-au lungit si ramanem afara mai mult timp. Atunci cand timpul este mai limitat copiii prefera sa renunte la jocuri in favoarea cartilor. Ambii copii sunt foarte atasati de ele si ne transpunem, atat eu cat si Cristi, cu placere in universul lor. Fiecare isi ia cate o carte in mana si se aseaza in bratele unuia dintre noi. Fiica noastra este la capitolul imagini pe care le arata cu degetul insa ne-am dat seama ca este destul de rabdatoare si capabila sa asculte o scurta istorioara. Cat despre fiul nostru, povestile mai lungi au inceput sa-i starneasca interesul si acum este foarte atent sa asculte una cap-coada.

Parinti incepatori si naivi, nepriceputi si luati cu valul, primele carti pe care le-am cumparat pentru fiul nostru, inca inainte sa se nasca, au fost 2 carti groase: Fabule de La Fontaine si Povesti de Fratii Grimm. Nu spun ca nu sunt bune, ci dimpotriva, insa nu consider ca au fost o investitie de care ne bucuram impreuna cu copiii la varste asa mici. Unul, pentru ca nu au rabdare sa asculte o poveste lunga si doi, pentru ca nu inteleg firul povestii. Mi-am dat seama mai apoi ca aceste carti nu vor fi puse in practica in viata unui copil decat mai tarziu. Asadar, pe la 8 luni am inceput descoperirea senzoriala a cartilor, prezentandu-i primele carti pentru bebelusi, cele maleabile, din diferite materiale si tesuturi. Apoi am trecut la carti cartonate in format mic pentru a le putea manipula si tine cu mainile de bebelus. Acestea au o singura imagine pe pagina, reprezentand un fruct sau o leguma de exemplu. Pe parcurs ii aratam imaginea cu degetul si pronuntam cuvantul. Urmatoarea etapa a constat in carti prezentand o istorioara simpla si scurta, sau mai multe imagini pe o pagina care nu au neaparat legatura cu precedenta sau cu urmatoarea. Acestea au fost cartile care au preponderat in perioada dinaintea vorbirii.

Printre preferatele mele pentru copii mici, cartile fara text mi se par geniale. Pe de o parte pentru ca poti creea pe baza imaginilor o istorie proprie si diferita de fiecare data cand o iei in mana, iar pe de alta parte ajuta enorm la dezvoltarea imaginatiei copiilor. Printre preferate lor se gasesc si cartile muzicale, cele care au pe fiecare pagina un buton care daca este apasat cu degetul scot diferite sunete: instrumente muzicale, triluri de pasari, genuri muzicale (preferata lor), sunete din natura, etc. Biblioteca a inceput sa se diversifice si mai ales sa ia amploare. Cristi a fabricat la rugamintile mele o biblioteca pe care am instalat-o in camera copiilor langa usa. Design-ul ei prezinta cartile din fata. Coperta cartiii este vizibila in intregime, copiii putand astfel alege imediat cartea care ii intereseaza. Prezentarea in acest mod a cartilor ii atrage si mai mult sa le priveasca, sa le atinga si mai apoi sa le deschida. Biblioteca nu este foarte inalta, ci suficient cat fiul nostru sa ia si sa puna la loc cartile de pe ultimul raft. Cum pe parcurs cartile s-au acumulat, astazi nu mai incap toate in biblioteca, asa ca la un anumit interval de timp le rotim, nu pe toate odata, ci pe cele care prezinta mai putin interes. Am reinceput sa mergem lunar la biblioteca din oras sa imprumutam carti, copiii incepand sa se familiarizeze bine cu locul. Este destul de variata si de fiecare data fiul nostru are macar o carte preferata printre cele pe care le luam acasa si pe care, de cele mai multe ori, sfarsim prin a o cumpara. Fiicei noastre i-am asezat langa pat un cos cu cateva carti simple, cartonate si usor de manipulat. Le cunoaste foarte bine pe fiecare. De obicei isi alege singura cartea, insa daca ii cerem sa vina cu o carte anume stie despre care este vorba. Bineinteles, se mai serveste si de pe rafturile bibliotecii, fiind capabila sa stea momente indelungate rasfoindu-le paginile.

De fiecare data cand plecam in deplasare avem grija sa impachetam si 2-3 carti in valiza copiilor. Altfel, nu putem sa-i punem la culcare daca nu le citim macar o carte. Nu rare sunt momentele cand copiii se plimba dupa noi prin casa cu o carte in mana, rugandu-ne sa le-o citim. Cand vor un moment de liniste, ii gasim in camera lor pe jos cu o carte in mana. Momentele astea mereu ma ung la suflet, pentru ca stiu ca vor avea mereu in viata un prieten de nadejde!

Pierduti undeva in Alpi

Luni, de Pastele catolic, francezii au liber, ceea ce le ofera un weekend prelungit sa petreaca alaturi de familie si sa profite de vanatoarea de oua cu ciocolata, o traditie de Paste, neratata mai ales de copii. Anul acesta, weekend-ul de Paste a fost devreme, adica la inceputul primaverii, cand inca temperaturile sunt scazute si vremea mai poate juca feste. De exemplu, la noi a plouat neincetat o saptamana intreaga iar in weekend-ul pascal al catolicilor a nins chiar bine. Voiam neaparat sa profitam de aceste trei zile, asa ca pe la inceputul lui martie tot cautand pe internet, am reusit sa gasim o cabana prin Alpii de Sud, mai exact in Haute-Alpes, un departament din regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur. Nu ajunsesem niciodata prin zona asta si cum vremea se anunta mai mult spre iarna decat spre primavara, ne-am zis ca iata, se nimereste bine si incheiem sezonul la inaltime. Si chiar asa a fost, pe la 1600m, un sat de agricultori, cu case si curti frumoase, cu ferme si…cu o statiune de schi in fundal. Nu ne asteptam la decorul acesta, mai ales ca proprietarii la care inchiriasem cabana nu aveau decat 3 poze pe site-ul lor si nu dadeau prea multe detalii.

Vineri dupa serviciu am imbarcat copiii, cateva haine si ceva de-ale gurii pregatite cu o zi inainte si am purces in drumul spre cabana noastra. Un drum sinuos de 3 ore si aproape pe intregime parcurs noaptea. Surpriza insa a venit a doua zi cand ne-am trezit si am deschis ferestrele: ninsese noaptea, iar peisajul ce ni se infiinta in fata ochilor era de poveste! Cei mai bucurosi au fost bineinteles cei mici, ambii doritori sa se joace in zapada. A fost un weekend de deconectare totala de la activitatile cotidiene si de conectare in familie.  Am lasat lucrurile sa vina de la sine, nu ne-am propus absolut nimic, am vrut doar sa profitam 100% impreuna cu copiii, sa ne adaptam la ritmul lor, sa radem impreuna cu ei, sa ne bucuram de lucrurile marunte. Nu am iesit la explorat zona, nu am fost la schi (oricum statiunea era deja inchisa) ci am stat in casa, am jucat cu copiii jocuri de societate, am dormit odata cu ei la pranz, ne-am fugarit in jurul mesei pana am ametit, am vizitat ferma de animale a proprietarilor, am iesit in fiecare dimineata si dupa-amiaza la o plimbare prin apropiere, ne-am jucat in zapada, am citit copiilor aceleasi 3 carti  pe care si le-au ales de acasa de nu mai stiu cate ori.

Spre deliciul copiilor am planificat si vanatoarea de oua, acest an fiind primul in care am imprumutat traditia franceza. A fost o prima tura cu oua de ciocolata ascunse de Cristi prin diferite unghere ale casei, copiii fiind mai mult decat fericiti sa le gaseasca si sa le puna in cosulete. Si vazand bucuria din ochii lor, am mai organizat una pe marginea unui lac gasit din intamplare in drumul nostru.

Am fost undeva pierduti prin Alpi, rupti parca de la realitate pentru 3 zile, cu internet slab sau mai degraba deloc, si fara nervi ca de ce nu mi se deschide pagina imediat, fara televizor, fara magazine (cel mai apropiat era in vale la vreo 20 de minute cu masina), insa cu trezire  dimineata acompaniata de cantece de cocos, iar noaptea cu latraturile si maraiturile cainilor vecinilor, niste caini frumosi, dintre aceia de tras la sanie. A mai fost o gustare luata in fata casei, pe terasa, in prezenta unui soare bland si a unor gaini motate scapate din curtea vecinului. A fost un weekend plin de momente frumoase, in care ne-am incarcat bateriile, sper suficient cat sa ne tina pana la urmatoarea escapada!

 

Oua de Paste vopsite natural

Tinem foarte mult sa le insuflam copiilor traditiile si obiceiurile ambelor tari, asa ca daca saptamana trecuta am petrecut de Pastele catolic la francezi, saptamana asta este randul celui romanesc. Si daca spunem Paste spunem oua rosii vopsite, drob, friptura de miel, cozonac, pasca, ce mai, o gramada de bunatati! Nu le putem face pe toate in fiecare an, insa ne-am propus ca macar ouale vopsite sa nu ne lipseasca de pe masa de Paste. Cum ne dorim sa evitam cat mai mult posibil chimicalele, anul trecut am experimentat pentru prima data vopsitul oualor natural, cu legume, fructe sau condimente. Anul asta am vrut sa incerc din nou, insa printr-o metoda diferita pentru obtinerea culorii. Am sperat pana in ultima clipa ca voi gasi oua cu coaja alba, pentru o mai buna evidentiere a culorii, insa nu am avut noroc. Anul trecut am gasit in preajma Pastelui, cred ca comerciantii s-au gandit si la cei ce sarbatoresc Pastele ortodox, insa anul asta ne-au uitat, sau poate a fost o simpla coincidenta ca le-am gasit anul trecut. Pana la urma m-am lansat in vopsitul oualor pe care le consumam de obicei, cu coaja bruna. Am fost un pic tematoare ca nu se vor impregna bine culorile, mai ales ca metoda de vopsit era alta fata de precedenta. Rezultatul final nu este rau deloc, ouale nu sunt perfecte, unele culori au iesit diferit, au pete si sunt neuniforme insa asta este tot deliciul! M-am jucat de-a chimista, asteptand rezultatul cu sufletul la gura a doua zi si in plus, a fost o activitate creativa care m-a relaxat dupa o zi de munca!

Ouale sunt bio si vopsite natural si le vom putea ciocni impreuna cu copiii fara retineri. Deja fiul nostru intreaba cand va putea manca oua colorate 🙂 Asadar, am incercat 5 culori: galben cu turmernic (sau curcuma, condiment alimentar), verde cu spanac si patrunjel, roz cu sfecla rosie, caramiziu cu foi de ceapa si albastru cu varza rosie. Cele care nu prea au iesit sunt verdele si rozul. Rozul ma cam asteptam sa fie diferit din cauza cojii de ou. A iesit un fel de portocaliu. Verdele l-am ratat si anul trecut, cu patrunjel. Acum am adaugat si spanac insa rezultatul nu a fost mai breaz. Culoarea obtinuta este mai mult galben cu ceva tente lejere de verde. Pentru fiecare culoare am socotit 2 cani de apa si doi pumni buni de legume. Pentru turmernic am pus 2 linguri de pudra. Le-am pus la fiert in vase diferite pentru 30 minute. Am fiert ouale separat. Solutiile obtinute le-am strecurat si le-am pus apoi in borcane cu o lingura de otet. Am adaugat cate un ou in fiecare si le-am lasat la ”prins” peste noapte.

Note:

  • Ouale se spala inainte de a se pune la fiert. Eu am folosit lichid de vase si le-am clatit bine, insa se pot degresa si cu otet.
  • Otetul serveste la fixarea culorii, insa in acelasi timp ataca coaja de ou, nu trebuie exagerat cu el.
  • Culoarea cea mai puternica este cea data de varza rosie, un verde-albastrui inchis. Cred ca pentru o culoare mai deschisa 2-3 ore sunt suficiente.
  • Solutia cu turmernic trebuie agitata din cand in cand, turmernicul nu se dizolva complet si se depune pe fund creand pete pe ou.
  • Solutiile si ouale le-am combinat calde, nu racite complet (ca de nu ma prindea miezul noptii).

Sarbatori pascale cu bine!

Inceput de primavara

Primavara este sezonul meu preferat. Nu stiu daca se datoreaza faptului ca sunt nascuta in aceasta perioada, insa intotdeauna mi-a placut primavara! Este sezonul cand natura se trezeste la viata, cand primele flori si muguri isi fac aparitia, cand incepi sa auzi triluri de pasarele atunci cand deschizi fereastra, cand ziua se mareste, cand temperaturile devin mai blande si iesirile in aer liber se inmultesc.

In casa am inceput de la primele zile ale lui martie sa ne pregatim de venirea primaverii. Pentru copii am prevazut multe activitati legate de gradinarit, primele deja au avut loc saptamana trecuta. Am pus cateva seminte de grau intr-o cutie de oua, anticipand decorul pentru masa de Paste. Apoi am sadit cateva boabe de fasole rosie pentru a le observa evolutia si am mai pus la incoltit niste grau pentru a-l contopi cu salata ce este prevazuta in meniul din fiecare saptamana. A fost placerea ambilor copii sa-si bage bage mainile in pamant, sa se joace cu seminte si sa-si ude rasadurile. Acum sunt de veghe la micile plantute ce stau sa apara, in fiecare zi exclamandu-si bucuria la vederea lor. Anul acesta reincepem mini gradina de pe balcon, am reajustat cadrele de lemn pentru a putea pune mai mult pamant, am cumparat pamant nou si seminte, iar saptamana viitoare incepem sa le plantam.

Primavara asta s-a lasat asteptata, spun ziarele pe aici ca a fost cea mai lunga iarna din ultimii 50 de ani cu temperaturi mici si chiar cu ninsori prelungite la altitudini joase. Am resimtit si noi insa tot ne-am facut iesirile noastre in natura, mai ales ca pentru copii vremea nu conteaza atata timp cat sunt bine imbracati, ei se joaca si pe ploaie si pe ninsoare. Din iesirile noastre am adus tot felul de obiecte din natura care au luat loc pe masuta din camera copiilor. Acum este decorata pe tema primaverii, incercand sa introduc putin cate putin notiunele de sezon, anotimp, vreme si sarbatori aferente. Cel mai mult incerc sa ma bazez pe mama natura, ea insasi explica foarte bine toate aceste notiuni, eu servesc doar de suport si de ghid! Masa pentru sezonul de primavara este un loc in care copiii pot explora in detaliu, concentrandu-se pe un anumit obiect, revenind la ea ori de cate ori simt nevoia. M-am inspirat dintr-un caiet cu activitati pentru copii creat pe baza pedagogiei Waldorf. Este o alta pedagogie din care mai aleg idei pentru copii.

Pe masa de primavara aceasta am agatat o esarfa de satin de culoare verde deschis, culoarea primaverii, pe care am asezat:

  • o cutie cu crengi, muschi si licheni, pene de pasari, cochilii de melci, toate gasite pe jos, prin parc, prin gradina de la bona. Alaturi am asezat o lupa pentru o buna vizualizare a detaliilor.
  • o farfurie cu o closca si doi pui, tricotate de mine dupa un tutorial din cartea cu activitati
  • o carte despre primavara
  • o vaza cu cateva narcise
  • o lampa cu diferite peisaje care se pot schimba in functie de anotimp, si pe care o ador pentru ca creaza o atmosfera calda si de poveste, mai ales atunci cand lumina in camera este difuza.

Toate aceste obiecte au fost luate la inspectat chiar daca copiii sunt deja familiarizati cu cateva dintre ele. Pana acum cochiliile de melci au facut unanimitate. Am prevazut ca aspectul mesei sa evolueze cu trecerea lunilor de primavara, noi lucruri vor fi adaugate pentru a le mentine curiozitatea si interesul.

Insa pe departe ceea ce prefera copiii nostri sunt iesirile in aer liber. Iar de cand fiica noastra a inceput sa mearga abia mai tinem pasul cu ea. Am prins zilele astea in sfarsit temperaturi mai ridicate si un pic de soare asa ca am profitat sa iesim in natura cat mai mult posibil. Doua zile la rand am fost la lacul din apropiere, cel de asta toamna, unde copiii s-au simtit in largul lor, s-au rostogolit prin iarba, s-au plimbat de-a lungul lacului tragand dupa ei crengi de copaci, s-au fugarit intre ei si noi dupa ei, mai ales ca cea mica nu cunoaste inca ideea de pericol si era atrasa de apa din lac. Ne-am intors acasa cu obrajii rosii, obositi insa plini de veselie.

Weekend-ul ce vine este Pastele catolic si cum avem o zi libera in plus plecam la drum, tot in munti undeva, iar pentru Pastele nostru vom sta acasa, sper doar sa am timp sa pregatesc tot ce mi-am propus, mai ales ouale colorate natural, asa cum le-am facut si anul trecut. Ne va lipsi cozonacul (nu ma pricep la el) insa concoctez o prajitura speciala pentru copii 😉

Reteta de detergent de rufe fabricat in casa

In prepararea detergentului de rufe m-am apucat acum 3 ani cand fiul nostru a dezvoltat dupa primele luni de viata o forma usoara de dermatita. Dupa cateva tratamente cu unguente de tot felul (si nu foarte sanatoase), dermatita a trecut de tot pe la varsta de 1 an. Acesta a fost momentul cand am inceput sa ma interesez foarte mult despre produsele pe care le folosim. Pe langa alte lucruri pe care le-am schimbat in viata cotidiana, obiceiuri si produse din comert, am inceput sa testez mai multi detergenti de spalat rufe din comert, special creati pentru copii. Una dintre cauzele aparitiei dermatiei pot fi hainele impregnate cu detergent ce vin in contact cu pielea bebelusului. Ei sunt foarte sensibili si neavand inca un sistem imunitar solid, pot dezvolta diferite alergii unele acompaniidu-i tot restul vietii. Asadar, am incercat diferite marci de detergenti, unii care propun mai putine produse agresive, fara agenti tensioactivi, si tot asa. In paralel m-am orientat si spre fabricarea propriului detergent de rufe. Este preferabil sa ne fabricam noi insine cat mai multe produse in casa, fie ele alimentare, cosmetice, menajere, etc. In primul rand pentru ca sunt mai putin toxice atat pentru sanatatea noastra cat si pentru mediul inconjurator, sunt mai economice si apoi evitam sa cumparam in fiecare luna flacoane si bidoane de plastic, poluand la nesfarsit. La inceput a fost pentru test, fiind sceptica ca detergentul de casa ar putea inlatura petele mai persistente, insa cu timpul am ajuns sa ameliorez si sa controlez ingredientele si astazi folosesc exclusiv detergentul meu care reuseste sa-mi satisfaca toate pretentiile in termeni de curatare a hainelor. Cand m-am documentat in gasirea unei retete am constientizat cat de rau ne fac detergentii utilizati din comert. Am aflat astfel ca apa ce rezulta din spalarea rufelor cu detergentii din comert este una din sursele principale de poluare domestica datorita continutului de fosfati, ce conduc la modificari majore ale ecosistemului. Chiar daca este tratata! Si apoi, cand avem alternative cat de cat simple la indemana si ne putem fabrica singuri o mare parte dintre produse, cand stim ce contin exact, ca sunt sanatoase si mai ieftine, spun ca avem tot interesul, macar sa incercam!

In planningul din weekend-ul ce a trecut am avut refacerea stocului de produse menajere si cosmetice, un obicei pe care l-am introdus putin cate putin in viata noastra si caruia ii alocam din ce  in ce mai multa importanta. De obicei, stocul de detergent il fac cam o data pe luna pentru ca il stochez intr-o sticla reciclata de bulion de rosii in care imi intra cam 800ml. Restul pana la 1 litru il utilizez imediat pentru o masina de spalat rufe.

              Pentru 1l de detergent
             
              1l de apa de la robinet
              20g de sapun de Marseille         
              20g bicarbonat de sodiu
              10g carbonat de sodiu (cristale de sodiu)
              10 picaturi ulei esential (levantica, lamaie, arbore de ceai, etc)

M-am orientat spre o reteta ce contine sapun de Marseille, un sapun cunoscut pentru proprietatile sale de inlaturare a petelor. Intr-o oala se incalzeste 1 litru de apa (nu trebuie sa fiarba) si se adauga sapunul de Marseille dat prealabil prin razatoarea fina. Se ia de pe foc si se amesteca pana la dizolvarea completa a sapunului. Se adauga apoi pe rand bicarbonatul si carbonatul de sodiu. Cand amestecul este aproape racit se adauga uleiul esential. Acesta din urma nu este obligatoriu, interesul sau major fiind parfumarea detergentului. Se toarna in sticla sau intr-un fost bidon de detergent lichid si se foloseste la spalat in aceleasi cantitati ca cel din comert. Eu am pastrat un capac de la un detergent care-mi foloseste drept doza pentru o masina plina. Inainte de fiecare utilizare agit lejer sticla de detergent pentru a readuce amestecul in forma initiala.

Toate ingredientele mi le aprovizionez de la magazinul bio din cartier in pachete de 500g sau 1000g, cantitatile ajungandu-mi pe cel putin un an de zile. Pentru acest tip de detergent o atentie deosebita trebuie data sapunului. Sunt retete cu sapun de Alep de exemplu, insa nu pot sa-mi dau cu parerea pentru ca nu am incercat. Cand folosim sapunul de Marseille conteaza foarte mult de unde il cumparam si mai ales ce contine. Este un produs emblematic si originar din sudul Frantei, insa nu va lasati pacaliti atunci cand veniti in Provence sa luati orice tip de sapun de Marseille propus pe tarabe. Aproximativ 95% din sapunurile de Marseille aflate pe piata sunt false! Sapunul de Marseille original este de culoare verde pentru ca este fabricat pe baza de uleiuri vegetale (minim 72%), cel de masline (sodium olivate) gasindu-se in cantitatea cea mai mare. Apoi mai poate contine ulei de cocos (sodium cocoate), unele marci adauga si ulei de palmier (sodium palmate) insa incerc sa ma feresc pe cat posibil de el pentru ca este la originea despaduririi multor plantatii de palmieri. La acestea se mai adauga apa si sare (hidroxid de sodiu). Cei mai puritani spun ca adevaratul sapun de Marseille nu contine decat ulei de masline 100%, apa si sare, insa pe piata este o raritate, eu nu l-am gasit! Cel pe care m-am decis sa-l incerc dupa multe cautari provine de la o marca care este printre singurele ce il fabrica dupa metoda traditionala si care este cat de cat corect in ingrediente. Un alt aspect important este continutul de glicerina in sapun pentru ca aceasta se poate depune pe diferite parti ale masinei de spalat si ii poate bloca functiunile. Al meu contine resturi naturale de glicerina dupa descrierea fabricantului, il folosesc de mai bine de 1 an si nu am avut nici o problema pana acum din punctul asta de vedere.

Bicarbonatul de sodiu, produsul bun la toate, isi are multe intrebuintari la noi in casa. Vorbim bineinteles de bicarbonatul de sodiu menajer, a nu se confunda cu cel alimentar. Rolul sau in fabricarea detergentului este de a inlatura petele si a dezodoriza. Pentru a intari eficienta detergentului de rufe mai adaug si carbonat de sodiu. Am facut teste cu si fara acest produs in amestecul de detergent si cel in care folosesc carbonatul este mult mai eficace la inlaturarea petelor. In formula asta nu mi s-a decolorat niciodata vreo haina, ci dimpotriva culorile raman vii si stralucitoare. Atunci cand am de a face cu cele mai rebele pete, inainte de a le spala la masina de spalat, daca materialul este mai sensibil sau are tendinta sa ii iasa culoarea la spalat, presar pe pata bicarbonat de sodiu si il las la inmuiat cu un pic de apa calda pana a doua zi, daca este stabil folosesc carbonatul de sodiu. Inlatura orice pata! Pentru innalbirea lucrurilor albe folosesc percarbonatul de sodiu, o lingura aruncata in tamburul masinii si hainele ies albe ca zapada!

Si nu uit bineinteles de balsamul de rufe! Cocolino meu este un alt prieten bun la toate in casa, otetul alb menajer, de obicei cu un continut de 6° sau 8° de alcool. Folosesc un volum de apa-otet de 1 ⁄ 1 pe care il stochez tot intr-o sticla de 800ml. Il torn in compartimentul masinei de spalat special pentru balsam si nu uit sa picur peste el 5-10 picaturi de ulei esential (de obicei de lavanda, preferatul meu). Am incercat sa adaug direct in sticla cu otet ca sa evit sa folosesc sticluta de ulei esential la fiecare spalare, insa mi se pare ca mirosul este mult mai sters decat daca il pun inainte de fiecare spalare. Atentie la folosirea uleiurilor esentiale in preajma copiilor, unele pot fi destul de periculoase, insa cel de levantica nu pune problema fiind unul dintre primele pe care le putem folosi pana si la copiii cei mai mici (incepand cu varsta de 6 luni). Si nu, hainele spalate nu miros a otet, ci a levantica, sunt moi si catifelate! Iar pentru intretinerea masinii de spalat, am spus adio si lui calgon, o data la 2-3 luni fac o spalare la vid cu ciclul cel mai scurt in care torn o sticla intreaga de otet in masina (tambur si compartimente).

Ziua de schimbat lenjeria si draperiile este una dintre zilele mele preferate 🙂 pentru ca nimic nu se compara cu mirosul ce napadeste camera: proaspat, curat, parfumat, natural!

 

Bullet journal – cum ma organizez simplu si eficace

Imi place ca lucrurile ce ma inconjoara sa fie in ordine, asta imi da un cadru la tot ce am de facut. Am tendinta sa incep mai multe lucruri odata si bineinteles ca nu prea reusesc sa le duc la bun sfarsit pe toate. Chiar daca asez si pun in ordine, sunt o persoana dezordonata, asta insemnand ca acum imi pot aranja biroul si peste o jumatate de ora sa fie din nou haos, nefiind in stare sa gasesc hartia pe care tocmai un minut in urma am pus-o pe birou. Acasa lucrurile stau altfel. Nu stiu de ce, insa sunt mult mai consecventa in aranjarea lucrurilor sistematic, asta chiar daca uneori hainele scoase din uscator mai asteapta vreo doua zile pana sunt asezate in dulap!

La sfarsitul lui 2016, dupa ce am devenit mama a doi copii, a devenit clar pentru mine ca trebuie sa ma organizez mult mai bine si mai eficace avand in vedere ca:

  • reluam serviciul la doua luni jumatate dupa a doua nastere
  • gatitul este o pasiune pentru mine si am vrut ca in casa sa avem mancare cat mai sanatoasa si mai proaspata, asta implicand gatit aproape in fiecare zi
  • mi-am propus sa pregatesc mereu mancarea copiilor, gustarea pentru la gradinita pentru cel mare si legumele si fructele pentru cea mica.

La astea se adauga cumparaturile efectuate in fiecare saptamana si intretinerea si curatenia casei. Bineinteles ca nu le fac singura pe toate, am noroc de un sot implicat in toate domeniile, ne ajutam si ne sprijinim reciproc. Nu avem alt ajutor, nu avem bunici prin preajma, nu avem o persoana la care sa apelam daca avem nevoie de ajutor. Singura care ne mai ajuta la nevoie atunci cand se poate este bona copiilor. De cele mai multe ori o solicitam pentru 1-2 ore in plus pentru a tine copiii sau pentru o sambata cand vrem sa petrecem cateva clipe in doi (si asta se intampla cam de 2 ori pe an). Apoi, la serviciu avem amandoi responsabilitati mari, unele zile sunt dense astfel ca uneori ajungem acasa cu capul patrat. Noroc ca avem o jumatate de ora de drum cu masina, timp in care ne mai decompresam pana calcam pragul casei.

Mi-am dat seama ca in situatia in care ne gasim, pentru a putea duce o viata de familie serena, trebuie sa ne organizam si sa anticipam lucrurile cat mai din timp. Altfel ni se deruleaza ziua daca stim ce este prevazut in ziua respectiva, daca stim ce avem de pregatit pentru cina, daca avem toate alimentele deja cumparate, nu mai suntem nervosi ca pierdem timp pentru a trece pe la magazinul cutare sa cumparam nu stiu ce produs pentru ca am uitat sa-l prevedem din timp. Sunt detalii mici, insa care conteaza foarte mult. Ne ajuta enorm sa anticipam cat mai mult posibil, fiind astfel mai sereni si apoi mai disponibili si mai receptivi la copii, mai ales seara, atunci cand se aduna de ambele parti oboseala din timpul zilei.

La un moment dat m-am simtit depasita de tot ce trebuia sa fac, 1) pentru ca nu aveam incotro si 2) simteam o dezordine in capul meu ca nu mai ajungeam sa gerez corect nici macar lucrurile simple. Astfel am descoperit bullet journal sau bujo pentru cei care sunt deja familiarizati cu el. Gratie lui am inceput sa tin o organizare mai riguroasa si in acelasi timp armonioasa. Am adoptat astfel principiul de bullet journal, fiind mult mai eficace si mai calma in efectuarea lucrurilor. Pentru asta mi-au fost necesare un carnet si un stilou, in care imi notez lucrurile de facut, lucrurile de care inainte uitam si mi le aduceam aminte prea tarziu, prioritatile, toate acestea aducandu-mi serenitate cand observam progresul la sfarsitul zilei. Treaba cea mai frumoasa cu bullet journalul asta este ca nu am nevoie mai mult de 5 minute pe zi sa-i consacrez! 5 minute pe zi pentru a fi mai organizata, mai disponibila pentru familie, pentru copii, reusind sa imbin profesionalul cu familialul cat mai armonios. Bineinteles ca sunt si momente cand nu totul este perfect, insa cu ajutorul notelor si a ideilor mult mai structurate pe carnet nu-mi mai pierd avantul asa usor si ma reboostez imediat. Este un sistem la care am aderat cu brio de la inceput si pe care il practic de un pic mai mult de un an. Multi ne intreaba cum reusim sa facem totul, singuri cu doi copii, sa mai avem timp de activitati personale gen tricotat sau bricolat, de gatit zilnic, de scris pe blog! Noi ne-am gasit metoda proprie, iar bullet journalul este doar o parte din ea.

♦♦♦

Bullet journal – concept si descriere

In primul rand de ce bullet journal? De ce nu o simpla agenda, un carnet, o foaie? Pai tocmai aici este ideea – bullet journalul reuneste toate aceste concepte: este o agenda, o to-do list, un notebook, un calendar, etc. De ce bullet? Pentru ca principiul lui consista in a lista cu un punct (bullet) lucrurile de facut. Este o metoda care ne ajuta sa ne organizam mai bine, sa tinem evidenta a tot ceea ce avem si am prevazut de facut. Totul este notat intr-un carnet in care paginile sunt numerotate si retranscrise intr-un index aflat la inceput, pentru a ne fi mai simplu si mai usor sa revenim la o anumita informatie. Urmatoarea pagina dupa index este ”cheia” jurnalului care de fapt codeaza (sau decodeaza) toate notitele scrise in carnet. Apoi urmeaza pagina cu calendarul anului in curs care ajuta la reperarea in timp. Dupa calendar se afla calendexul care este pagina/paginile ce ofera o enumerare a lucrurilor prevazute in fiecare luna si care este completata imediat ce stim ca avem un anumit eveniment chiar daca acesta este prevazut peste 3 luni. Calendex-ul nu l-am folosit pana acum, insa am de gand sa il testez trimestrial incepand cu aprilie, sa vad daca personal imi serveste sau nu. Acum urmeaza treaba serioasa: pentru a fi cat mai eficace, la sfarsitul fiecarei luni se pregateste planningul pentru luna ce urmeaza. Asta include o agenda cu lucrurile prevazute in fiecare zi ale lunii, cu obiective si cu liste de facut. Lucrurile acestea ajuta la structurarea ideilor si a avea o viziune clara a desfasurarii lunii si a zilelor. Pentru fiecare saptamana se descrie apoi in detaliu toate lucrurile de realizat. La sfarsitul unei luni se poate acorda o pagina pentru a concluziona ce a mers bine si ce nu, care lucruri nu au fost indeplinite si de ce, ce momente ne-au marcat, ce am retinut. Este o munca cu tine insusi si daca reusesti sa o faci si sa te tii, inveti multe lucruri despre tine si te ajuta sa te ameliorezi din ce in ce mai mult in organizare. Putem adauga ”trackers”, o lista in care urmarim anumite lucruri pe care le efectuam de mai multe ori pe saptamana sau pe luna. Asta ne face mult mai constienti de indeplinirea lor. Si nu in ultimul rand il putem completa cu diferite liste numite colectii. Exemple pe care le-am folosit: idei de sucuri de fructe si legume, carti pe care le citesc de-a lungul anului, cantece preferate, proiecte de tricotat, idei de gustari pentru copii.

♦♦♦

Material necesar

Nimic mai simplu decat un carnet si un stilou. Pe piata au inceput sa se gaseasca din ce in ce mai mult carnete special fabricate pentru bullet journal, in care paginele sunt deja pre-completate, insa orice carnet care nu ne foloseste poate fi intrebuitat ca bullet journal. Personal am ales un carnet in format A5 marca Leuchtturm1917 cu paginile deja numerotate si 2 stilouri, unul marca Pilot cu o penita mai subtire de 0.4 si altul cu o penita mai groasa de 0.7 marca Uni-Ball. Un echer ma ajuta sa trag cadrele, iar cateva creioane colorate de-ale copiilor sau cateva rulouri de masking tape imi vin in ajutor atunci cand vreau sa infrumusetez paginile. Cateodata mai folosesc post-it-uri mici, pe care le lipesc pe spatiile goale de pe pagini.

♦♦♦

Cum il utilizez

Inainte sa am un bullet journal, de fiecare data cand voiam sa notez ceva, fie ea o idee, o reteta, o programare, foloseam resturi de hartie pe care le adunam ba prin geanta, ba prin buzunare, ba uitate pe noptiera dupa ce ma serveam de ele. Acum insa, toate aceste lucruri se gasesc frumos listate pe paginile din bullet journal. Pot astfel sa le tai atunci cand le indeplinesc, sa le transfer pentru o alta data, sa revin la ele daca este nevoie. Nu mai am impresia ca mintea mea o ia razna, ca am uitat una sau alta de facut sau ca nu-mi mai aduc aminte un anumit lucru. In bullet journalul meu notez tot ce-mi trece prin cap.

In weekend, cand copiii sunt la siesta, imi pregatesc programul pe saptamana ce urmeaza. Pentru o saptamana am nevoie de 2 pagini in care imi notez zilele saptamanii, meniul (fara detalii, doar denumirea), lucruri legate de copii si cateva note pe care le adun de-a lungul saptamanii. Apoi incep sa listez lucrurile, evenimentele, programarile daca sunt deja prevazute. Pentru asta folosesc un cod, listat la inceputul carnetului, de exemplu un simplu punct daca am un lucru de facut. La sfarsitul zilei punctul se poate transforma intr-un X daca am reusit sa fac acel lucru in ziua respectiva sau intr-un > daca nu l-am facut. In acest caz il transfer pentru o noua zi. Daca nu reusesc sa-l fac nici dupa 3 transferuri, inseamna ca acel lucru nu este important si il abandonez. Dupa un an de practica am folosit mai multe cadre si feluri de a aranja in pagina, si cred ca acum am gasit cat de cat forma cu care fuzionez cel mai bine. Pe internet sunt o groaza de exemple de pus in pagina, care mai de care mai colorate si pline de desene frumoase. Am incercat si eu, nu am insa talent prea mare la desen si nici timp sa invat sa desenez si sa-mi infrumusetez paginile. La inceput mi-am cumparat si cateva gadgeturi, fiind entuziasmata de tot ceea ce inseamna bullet journal, gen tampoane cu desene sau diferite note. Le-am abandonat pe parcurs din lipsa de timp. Imi mai aduc aminte din cand in cand de ele, le mai scot din sertar si le mai tamponez pe carnet. De-a lungul timpului mi-am dat seama ca aranjarea frumoasa in pagina ma atrage mai mult decat cateva randuri scrise in graba. Desi am un scris de doctor, ma fortez sa scriu cat mai lizibil si mai caligrafic posibil. Daca timpul imi permite mai fac cate un desen simplu pe ici pe colo sau lipesc niste masking tape. Insa in cea mai mare parte a timpului il las simplu, un design minimalist mi-e suficient atata timp cat reusesc sa-mi duc la bun sfarsit sarcinile. Majoritatea notitelor sunt in limba franceza, din cand in cand mai notez in limba romana, iar in engleza am cateva citate si unele titluri.

La primele luni de utilizare am folosit aproape toate paginile de baza propuse de bullet journal, insa acum utilizarea lui se restrange la :

  • un calendar anual – pe care il fac la inceputul anului
  • desfasurarea unei luni: programari, evenimente, zile de nastere, etc – o pregatesc la sfarsitul lunii precedente
  • detalierea unei saptamani pe care o pregatesc de obicei in weekend
  • intre aceste pagini, apar aleatoriu paginile cu colectii, diferite note generale, o pagina lunara cu lucruri care-mi umplu prea mult mintea, listate sub numele de ”brain dump”.

In fiecare seara inainte de culcare verific ce am facut si ce nu din lucrurile prevazute in ziua respectiva. Cele neefectuate le transfer pentru ziua urmatoare sau pentru o alta data. Apoi imi listez lucrurile de facut pentru a doua zi. Cand ma trezesc dimineata arunc o privire in carnet sa-mi improspatez ideile. Il car cu mine in geanta peste tot, nu se stie niciodata cand imi mai vine vreo idee interesanta pe care o notez imediat!

♦♦♦

Concluzie dupa 1 an de utilizare

Exista atatea variante de bullet journal cate persoane il utilizeaza. Pentru mine este lucrul care ma ajuta sa-mi canalizez prioritatile, sa-mi asez pe hartie tot felul de ganduri, eliberandu-mi mintea de tot ce ar putea ma distrage, stiind ca gasesc totul notat in acest carnet. Pot sa lucrez mai eficace, concentrandu-ma mai bine. Reusesc astfel sa fac multe lucruri chiar daca din exterior pare ca nu am prea mult timp la dispozitie. Satisfactia cand la sfarsitul zilei imi i-au carnetul in maini si vad cate lucruri am realizat, ma ambitioneaza sa continui. Bullet journalul l-am personalizat dupa cuviinta si ii acord atata timp cat cred ca este necesar. Desigur ca as putea petrece mult timp in fata lui, sa il dezvolt si sa-l aduc la un ”nivel de arta”, daca as lua exemplul celor mai impatimiti de pe retele sociale, insa nu este cazul meu. Am reusit sa-l folosesc intr-un mod in care ma motiveaza pentru ca reusesc sa fac majoritatea lucrurilor notate. Mi-am trasat si limitele: stiu ca mai mult de 5 lucruri prevazute de facut pe zi imi va fi dificil sa le indeplinesc. Nu fortez nota, pentru ca altfel probabil m-as descuraja. Incerc sa imbin ca intr-o zi sa fac lucruri placute si lucruri care sunt imperativ de realizat. Sigurele dati cand l-am abandonat a fost in timpul vacantelor, in perioada asta preferand sa profit de momentele in familie, lasand frau liber desfasurarii lucrurilor.

♦♦♦

Daca sunteti de natura mai dezordonata, v-ar tenta un astfel de sistem de organizare? Sau sunteti mai mult stilul telefon, aplicatii?

Material cerat pentru acoperirea alimentelor din bucatarie

Ne dorim sa diminuam cat mai mult posibil deseurile pe care le producem in casa. In bucatarie generam cantitatea cea mai mare, evident, daca luam in calcul doar gunoiul rezultat de la gatit (avem hac si de cojocul lui in viitor), insa cel mai mult ne jeneaza ambalajele. Chiar daca cumparam din ce in ce mai mult in vrac si folosim saci din bumbac si saci de hartie reutilizabili, in casa tot ne lovim de multe alte ambalaje rezultate din consumul nostru. De exemplu, servetelele de bucatarie din hartie, hartia de copt sau hartia de aluminiu. Este incredibil cum am devenit dependenti de ele si parca nu ne-am putea imagina o bucatarie normala fara aceste lucruri. Imi aduc aminte cand eram inca la mama acasa si nu aveam toate acestea la indemana. Am vrea sa evitam pe cat mai mult posibil sa le utilizam, mai ales hartia de aluminiu atunci cand gatim la cuptor. Hartia de aluminiu o mai utilizam din cand in cand sa invelim anumite alimente deja incepute sau sa acoperim vasele cu mancare din frigider.

Saptamana asta am facut o crema de caramel sarat pe care am servit-o in niste pahare de iaurt cumparate cu multa vreme in urma din comert. Acum ne facem iaurtul singuri, iar din cand in cand mai variem cu cate o crema. Pentru iaurt avem pahare speciale, iar pentru creme le folosesc mai mereu pe acestea. Problema acestor pahare este ca nu au capac si nici nu se gasesc in comert de cumparat. Pentru a le acoperi apelam de fiecare data la hartia de aluminiu. Plimbandu-ma pe diverse bloguri green am descoperit recent ca as putea inlocui hartia de aluminiu cu material cerat preparat in casa.

Pentru a-mi fabrica ”capacele cerate” mi-am scos din dulap cutia cu resturi de material care nu-mi mai servesc si am decupat cateva cat sa-mi acopere un pic peste margini paharele. Le-am asezat pe tava din cuptor (nu inainte de a aseza o hartie de copt!), am presarat cateva pastile de ceara de albine pe fiecare si le-am introdus in cuptor pentru ∼5 minute la 80°C. Odata scos din cuptor, filmul de ceara etalat in urma topirii pe material se raceste aproape imediat, dand tesutului un aspect usor rigid, insa numai bun de modelat. Paharele mele cu crema s-au pretat numai bine la experienta asta! Desi nu au tinut mult timp pana sa fie mancate, atat cat au apucat sa stea la rece, nu au prins miros din frigider si nici miros de ceara de albine. In sfarsit, am gasit o varianta pentru inlocuirea hartiei de aluminiu la rece. Pentru utilizarea ei la cuptor sunt in curs de testare a mai multor idei, pentru ca vreau sa o iradiez de tot din sertarul din bucatarie ;p

Note :

  1. de fabricat mai multe marimi pentru diferite castroane, oale
  2. de preferinta a se utiliza un material mai inchis la culoare pentru ca ceara are tendinta sa coloreze lejer tesutul in galben
  3. se spala cu apa rece si lichid de vase dupa fiecare utilizare
  4. hartia de copt nu este absolut necesara, ceara de pe tava se spala fara probleme cu apa calda si lichid de vase (un deseu in minus)