Povesti de pe Valea Loarei – Castelul Chambord

Chambord, castelul cel mai grandios si maiestos de pe Valea Loarei, este ultimul din cele 5 care le-am vizitat in vara ce tocmai a trecut. Castelul marcheaza inceputurile arhitecturii renascentiste franceze, fiind construit armonios, in ciuda marimii sale. La cei 25 de ani, regele François 1er se intoarce victorios din luptele duse in Italia si aduce odata cu el multi maiestri italieni, printre care si Leonardo da Vinci. Regele ordona ridicarea unui castel la originea caruia se crede ca ar fi chiar maiestrul da Vinci. Acesta insa moare inainte de inceperea ridicarii castelului care se voia a fi un refugiu de vanatoare, marea pasiune a regelui pe langa arhitectura, si nu o rezidenta a curtii regale. Din cei 32 de ani de domnie, François 1er va reveni doar 72 de zile la Chambord si nu va ajunge sa-si vada opera terminata. De-a lungul timpului, alti regi si personaje marcante ale epocii vor contribui la evolutia castelului pentru a ajunge la ceea ce este in zilele noastre.

Castelul Chambord – fatada sudica

Din filmul de prezentare al castelului pe care l-am vizionat inainte de a incepe vizita propriu-zisa, reise ca nici pana in ziua de azi nu se stie exact cine a construit castelul. Cum a trecut prin mai multe maini si fiecare a contribuit la ridicarea lui, este greu de a-l atribui cuiva. Astazi, Chambord numara cateva sute de camere, seminee si scari, insa a cazut victima propriei sale maretii. Ca si in cazul altor monumente, mobilierul nu a rezistat furiei revolutiei franceze, si desi colectia numara in jur de 4500 de obiecte si multe apartamente sunt deschise vizitatorilor, am ramas cu o impresie de vid si gol. Sa nu intelegeti gresit. Castelul este foarte frumos dar ii lipseste decorul interior, iar acest lucru necesita eforturi uriase pentru a putea reda un pic din vremurile secolului al XVI lea. Salamandra (emblema regelui) si litera „F” reprezentate pe plafoanele de holul central atesta inca amprenta regelui.

Scara in dubla spirala

In centrul castelului, la baza turnului, se afla vestita scara in dubla spirala pe care vizitatorii pot urca sau cobari fara sa se intalneasca. Nu dezvaluim prea multe, va lasam pe voi sa descoperiti ideea, caruia se pare ca tot da Vinci i-a stat la baza. Aceasta duce la primul etaj la apartamentele regale iar al doilea invita la o incursiune in lumea vanatorii regale. Daca continuam si nu am ametit de la spirala, ajungem pe terasa castelului. Odata ajunsi aici, ai impresia ca esti intr-o lume ciudata in care acoperisuri si cosuri de diferite forme si marimi formeaza parca un sat suspendat in aer. De aici te poti bucura de o vedere minunata a intregului domeniu Chambord. Domeniul este vast, Chambord-ul constituind cel mai mare parc forestier inchis din Europa, zidurile sale inconjurand 5540ha de pamant in care traiesc animale salbatice, numai bune pentru o vanatoare. De alftel, de cum intri cu masina pe domeniul Chambord esti atentionat ca poti intalni animale salbatice. Asadar, atentie!

De pe Grand Canal, canalul cu apa ce inconjoara castelul, poti admira de la bordul unei barci maretia castelului dar si rezervatia naturala ce-l inconjoara. Castelul nu poseda gradini, dar administratorii castelului s-au gandit sa ofere vizitatorilor posibilitatea de a cutreiera domeniul la bordul unui 4×4, a unui vapor sau a unei biciclete. Cei care nu vor sa plateasca nici bilet de intrare in castel si nici o plimbare pe domeniul castelului contra cost, se pot bucura gratis de frumusetea castelului plimbandu-se in jurul lui sau admirandu-l de la umbra unui copac de la marginea padurii ce-l inconjoara. Asta ne-a placut cel mai mult la Chambord. Faptul ca te poti bucura de el si fara sa platesti bani.

Castelul Chambord – fatada nordica

Indragostitii de epoca medievala pot asista la reprezentatii ecvestre iar cei mai romantici pot lua pranzul la una dintre terasele cu vedere catre castel. Cert este ca poti petrece o zi sau o dupa-amiaza de neuitat langa cel mai mare castel aflat pe minunata Vale a Loarei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *