Road trip prin Toscana #1 – O zi in Siena si o surpriza la inserat

O zi la noi s-a tradus cam de pe la 10 dimineata pana in jur de ora 17. Am reusit totusi sa luam cu noi parfumul tuturor locurilor pe unde am fost. Siena nu face exceptie, fiind prima la care am ajuns dupa intaia noapte in Toscana. Am lasat masina in parcarea subterana a unui centru comercial aflat in fata garii. Parcarea a fost 2€/zi fata de 2€/ora la cele care le-am vazut in centrul orasului. Dezavantajul a fost ca era situata la vreo 2 km distanta fata de principalele obiective turistice. Pana la urma nu a fost asa de rau, pentru ca pe masura ce ne plimbam printre stradutele ce ne conduceau spre centrul Sienei, ne-am dat seama ca orasul si-a pastrat aproape in intregime aspectul medieval. Este un oras care atrage orice turist care vrea sa descopere Toscana, fiind aglomerat pe tot parcursul anului. Cand cautam cazare in zona eram avertizati sa inchiriem cat mai repede daca vrem sa gasim locuri disponibile. Am inteles la fata locului de ce. Siena este un oras frumos, imbracat in culorile toamnei care contrasteaza cu albastrul cerului senin si o zi iti ajunge cat sa te indragostesti de el. Iti trebuie insa mai multe daca vrei sa-l cunosti si sa-l aprofundezi mai bine, sa-i vizitezi muzeele, galeriile de arta, sa-i gusti bucataria si sa incerci produsele regionale.

Pasii ne-au condus spre faimoasa Campo, piata in forma de scoica inconjurata de palate medivale si animata de porumbei care nu refuza niciodata cateva firimituri de mancare. Piata este dominata de palatul Public cu al sau turn Mangia pe care poti sa-l admiri de la terasele si restaurantele situate de partea cealalta a pietei. Astazi serveste ca sediu al primariei iar pentru cei mai curajosi, dupa cateva zeci de trepte poti accede in varful turnului de unde poti admira toata Siena si imprejurimile sale. Pe timpul verii, atmosfera pietei atinge cote si mai inalte datorita cursei de cai Palio. Daca vrei sa asisti la aceasta frenezie italiana, ai face bine sa-ti cumperi bilete din timp, cu vreo 8 luni inainte, ca sa fii sigur.

Palatul Public
Piata Campo

Singurul obiectiv turistic pe care l-am vizitat a fost Domul. Ne-a iesit in fata la capatul unei stradute si ne-a lasat fara cuvinte. Ba scaldat de cateva raze de soare, ba intunecat de cativa nori amenintatori, infatisarea i se schimba cu fiecare minut. Am profitat de siesta lui bebe si am dat o tura inauntru. Se pot cumpara bilete simple sau combinate cu alte obiective. Pretul de 7€ doar pentru partea de jos ni s-a parut ca merita. Liniile orizontale alb-negru de la exterior se continua si pe stalpii de sustinere ai catedralei ce protejeaza multitudinea de fresce in relief ale solului. Cand am iesit, soarele coborase si incepuse sa se simta racoarea toamnei.

Domul din Siena

I-am zis la revedere Sienei, insa nu am ajuns asa de repede la casa ce o inchiriasem precum prevazusem. Pe drumul de intoarcere, de pe autostrada am observat cototat pe un deal un zid flancat de cateva turnuri. Am zis ca o fi vreun castel medieval si am iesit repede sa-l vedem mai de aproape. Odata ajunsi ne-am dat seama ca este de fapt un mic oras fortificat, inauntrul caruia am gasit cateva terase, restaurante si multe buticuri medievale. Prietenul nostru google maps ne-a luminat si ne-a spus ca oraselul pe care tocmai il descoperisem se numeste Monteriggioni. Ne-a parut rau ca nu ajunsesem mai pe lumina, ca sa putem urca pe ziduri si sa admiram dealurile toscane din imprejurimi. Ne-am revenit repede insa cand ne-am dat seama ca oricum nu era cel mai indicat sa ne aventuram cu un carut si un bebe pe zidul ingust care mai avea si numeroase trepte de urcat si de coborat.

Monteriggioni

Dupa o zi de incursiune medievala, ne-am luat talpasita repejor spre gazda noastra ca sa tragem un somn bine meritat si sa ne incarcam bateriile, pentru ca aventurile toscane abia incepeau si le prinsesem deja bine gustul.

Pentru celelalte povesti ale road trip-ului nostru prin Toscana selectati mai jos:

Cu bebe prin Toscana
Road trip prin Toscana #2 – Volterra, in orasul vampirilor
Road trip prin Toscana #3 – San Gimignano, orasul turnurilor
Road trip prin Toscana #4 – Printre colinele sieneze
Road trip prin Toscana #5 – Val d’Orcia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *