Un viraj ecologic

Anul trecut a fost anul in care am intreprins una dintre cele mai mari schimbari in familia noastra: acela de a ne schimba modul de viata, modul de consum, modul in care ne comportam fata de mediul incojurator. Este greu in ziua de astazi sa te desprinzi dupa atatia ani de o societate care te imbina la un consum tot mai mare, mai variat si mai scump. Suntem prinsi in vartejul dezvoltarii omenirii, a tehnologiei, si nu ne dam seama sau nu ne intereseaza ca sufocam din ce in ce mai mult planeta pe care traim si ii reducem aerul curat pe care il respiram in fiecare zi. Momentul marcant a fost ziua in care dupa vreo ora de cumparaturi intr-un supermarket am ajuns acasa si am despachetat 2 sacose pline, am umplut un sac de gunoi cu pungi de plastic, etichete, cutii si cartoane. Din acel moment am inceput sa ne interesem cum putem sa ne reducem deseurile si ne-am dat seama ca ceea ce trebuie facut in primul rand este schimbarea comportamentului nostru.

Am inceput cu pasi marunti si trebuie sa marturiesc ca nu este usor sa ne schimbam unele obiceiuri si sa ne impunem altele noi si diferite fata de cele cu care eram obisnuiti de atata timp, suntem inca departe si ne incalzim cu ideea ca poate incercarea noastra de a ne schimba va aduce 1kg in minus in ghena de gunoi sau 1kwh de electricitate economisita. Si daca am inmulti cu numarul milioanelor de familii de pe Pamant, rezultatul ar fi impresionant! Dragostea si interesul fata de natura ar trebui sa fie lucruri naturale si sa nu consideram ca tot ce are de oferit ni se cuvine din oficiu! In 2017 vrem sa continuam schimbarea, sa mai urcam o treapta, sa devenim ”mai verzi”, sa fim un exemplu pentru copiii nostri, caci ei vor fi mostenitorii si lor le lasam p a m a n t u l, iar educatia privind protejarea mediului incepe de acasa! Nu vom deveni ecologisti si puristi pentru ca la unele obiceuri si lucruri nu vom putea renunta, dar macar ceea ce consideram ca putem diminua, economisi sau renunta o vom face! Ce am facut pana acum? Pai:

– am schimbat aproape toate becurile din casa cu led-uri. Consumul este mult mai mic, unii ar spune ca lumina difuzata este cam chioara, pe noi nu ne deranjeaza ci dimpotriva.

– am inceput sa cumparam local, de la micii comercianti si mai putin de la super-market

– am realizat singuri cateva produse de intretinere. Unele le-am pastrat, altele trebuie sa le mai testam.

– am separat gunoiul menajer, de carton/plastic si sticla. O faceam si inainte, insa acum selectia este mai drastica

– hainele pe care nu vrem sa le mai purtam, obiectele care nu ne mai folosesc le ducem la centrul de reciclare pentru a bucura si pe altii/a-si gasi o noua viata

– am inceput sa cumparam din ce in ce mai mult in vrac, doar cantitatea de care avem nevoie

– am renuntat la sacii de plastic pentru a pastra fructele si legumele in frigider. I-am inlocuit cu saci de in cumparati de la magazinul bio

– tot cu ei ne facem cumparaturile de fructe si legume, astfel evitam pungile de plastic. Este adevarat, cateodata uitam sa-i luam de acasa.

– am renuntat la mancarea semi-preparata, mancam mai sanatos preparand totul in casa si nu mai umplem gunoiul cu ambalaje inutile.

– din aceeasi tema ca precedenta, nu am cumparat niciodata manacare gata facuta pentru copil

– ne-am initiat in prepararea iaurturilor si spre surprinderea noastra ne ies chiar foarte bune si gustoase. Un singur iaurt il multipliem de 16 ori!

– nu mai lasam in priza aparatele electronice daca nu avem nevoie, sunt consumatoare de curent chiar si in standby

– pe cat posibil incarcam masina de spalat si uscatorul la maxim, astfel diminuam numarul de spalari si implicit consumul de energie

– nu mai lasam lumina aprinsa in toata casa, in toate camerele, cu toate becurile si veiozele

– daca nu putem renunta la laptop, i-am diminuat luminozitatea ecranului, astfel ii mai prelungim durata bateriei

Sunt multe altele care pot fi facute si trebuie multa munca cu noi insine, inceputul este mai greu! Insa toate aceste mici gesturi economisesc si la portofelul din buzunar, deci interesul este dublu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *